În județul Tulcea funcționează doar două parcuri fotovoltaice, cu o capacitate totală de 9,16 MW, deși radiația solară globală atinge aici cele mai mari valori medii anuale din România.
Potrivit unei situații transmise luni de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Tulcea, la solicitarea Agerpres, în ultimii cinci ani doar doi investitori au depus cereri pentru emiterea autorizațiilor de mediu în vederea amenajării unor parcuri fotovoltaice.
„Pentru ambele solicitări, APM a emis autorizație de mediu. Pentru aceste parcuri, până în prezent nu au fost înregistrate notificări privind întreruperea activității. Capacitatea totală a parcurilor fotovoltaice autorizate este de 9,16 MW”, se menționează în informare.
Cel mai mare parc fotovoltaic din județ se află la Isaccea și are o capacitate de 7,5 MW. Cel de-al doilea parc a primit autorizație de mediu în anul 2015 și se află pe raza orașului Măcin.
Surse din APM au explicat numărul mic al investițiilor din domeniu prin situația actuală a certificatelor verzi, numărul mare de situri Natura 2000 din județ și costul ridicat al studiilor necesare realizării unor parcuri fotovoltaice.
Potrivit lucrării „Delta Dunării — Rezervație a Biosferei”, apărută sub egida Academiei Române și a Ministerului Mediului, radiația solară globală atinge pe teritoriul rezervației cele mai mari valori medii anuale din România, Marea Neagră influențând acest factor.
În timpul semestrului cald al anului, în perioada aprilie — septembrie, durata efectivă de strălucire a soarelui pe teritoriul Deltei reprezintă circa două treimi din valoarea medie anuală, cele mai mari valori, respectiv 1.705 ore de insolație, înregistrându-se la Sfântu Gheorghe.