În perioada 2019-2022, în județul Giurgiu se vor face investiții de aproximativ 20 de milioane de euro și se vor crea aproximativ două sute de locuri de muncă prin lucrările la gazoductul România-Bulgaria, a declarat, la Giurgiu, ministrul Energiei, Toma Petcu.
„Ceea ce este important pentru județul nostru este că am reușit ca, în perioada anilor 2019—2022, în Giurgiu să vină ca și investiții aproximativ 20 de milioane de euro într-un proiect important care este aprobat de Comisia Europeană și este finanțat 60 la sută prin Transgaz — companie de stat și 40 la sută cu fondurile europene. Este un proiect important și vital pentru toată România, nu doar pentru Giurgiu, dar aproape 20 la sută din acest proiect se derulează pe teritoriul județului Giurgiu, vorbesc de gazoductul BRUA, un interconector între România-Bulgaria-Ungaria-Austria, astfel, pentru prima dată, se va reuși ca România să aibă o conexiune directă cu Austria, care este principalul jucător pe piața gazelor din Europa”, a declarat ministrul energiei, citat de Agerpres.
Acesta a susținut că are ”obligația” ca, în calitate de deputat ales de cetățeni și ministru, să facă cât mai multe lucruri bune pentru județ, pentru că la finalul mandatului vrea să se întoarcă acasă, la Giurgiu.
„Se vor crea două sute de locuri de muncă pe perioada investiției care se va derula pe aproape trei ani de zile și după finalizare vor fi 20 de locuri de muncă permanente”, a completat ministrul energiei. Oficialul a menționat că „printr-un efort al întregii echipe de la minister” a fost emisă autorizația de construcție pentru acest proiect, care „trebuia emisă până la finalul lunii mai, altfel ar fi fost pierdut un proiect european cu o finanțare de aproximativ patru sute de milioane de euro”.