Acasă » Petrol și Gaze » Germania reiterează sprijinul pentru gazoductul Nord Stream 2

Germania reiterează sprijinul pentru gazoductul Nord Stream 2

19 mai 2017
Consumatori
energynomics

Berlinul este în favoarea implementării proiectului Nord Stream 2, a declarat joi ministrul german de externe Sigmar Gabriel.

În luna aprilie, Nord Stream 2 AG, o companie a gigantului energetic rusesc Gazprom și partenerii săi europeni, au semnat un acord cu OMV, Engie, Royal Dutch Shell, Uniper și Wintershall, conform căruia cele cinci companii au convenit să ofere o jumătate din finanțarea pe termen lung a proiectului în valoare de 10,3 miliarde de dolari, potrivit  Sputnik.

Lansarea gazoductului Nord Stream 2, proiectat pentru a furniza aproximativ 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale rusești pe an în Germania peste Marea Baltică, ocolind Ucraina, este prevăzută pentru 2018.

„Ați întrebat despre Nord Stream-2. Da, sprijinim proiectul „, a spus Gabriel.

Partenerii occidentali ai gigantului rus de gaze Gazprom au convenit asupra finanțării conductei Nord Stream 2, în valoare de 9,5 miliarde de euro, eliminând principalul obstacol din calea planului rusesc de a pompa mai mult gaz către Europa.

La o ceremonie de semnare la Paris, Unper, Wintershall, Shell, OMV și Engie au convenit fiecare să ofere un împrumut de câte 10% din valoarea totală, sau 950 de milioane de euro fiecare, potrivit Reuters.

Gazprom va suporta 50% din conducta de 55 de miliarde de metri cubi, iar operațiunile vor începe în 2019.

CEO-ul companiei Alexei Miller a numit acordul ca fiind un “simbol” al sprijinului occidental pentru proiect, deși criticii se tem că va crește dependența față de gazul rusesc și va ocoli Ucraina ca principală cale de tranzit pentru livrările către Europa.

Președintele grupului francez Engie a declarat că noua structură financiară va permite partenerilor occidentali să scape de obiecțiile guvernului polonez față de un plan anterior, potrivit căruia fiecare companie urma să obțină o participație de 10% în cadrul asociației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *