Tot mai mulți români iau în calcul achiziționarea unui autoturism cu propulsie electrică prin Programul Rabla Plus, în care se oferă 10.000 de euro drept subvenție la achiziționarea unui automobil electric, potrivit unui articol publicat pe Capital.ro.
Subvenţia acordată în cadrul Programului Rabla Plus este în acest an de circa 45.000 de mii de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou 100% electric sau 20.000 de mii de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid plug-in cu sursă de alimentare externă.
Ofertele de maşini electrice de pe piaţa locală arată că românii care îşi doresc un astfel de vehicul au la dispoziţie o gamă restrânsă de modele.
Cel mai ieftin vehicul electric disponibil în acest moment este Volkswagen e-Up! cu un preţ de 25.838 de euro, fapt ce îl poate duce, odată cu bonificaţiile oferite de stat la doar 15.838 de euro (Rabla Plus) sau chiar 14.400 de euro dacă este casat şi un autoturism mai vechi de opt ani.
Un alt model cu dimensiuni reduse şi cu un preţ relativ redus pentru o maşină electrică este Mitsubishi i-MiEV. Acesta costă 31.200 de euro, preţ care scade, în combinaţie cu Rabla Plus, la 21.200 de euro şi chiar 19.750 de euro dacă duceţi la casat un vehicul vechi accesând astfel şi bonificaţia de la Rabla Clasic.
Un preţ apropiat de cel al lui i-MiEV are şi noul Renault Zoe, la un preţ de bază de circa 31.000 de euro. Astfel, cu bonificaţiile Rabla Plus şi Rabla Casic, noul Zoe ar putea costa circa 20.000 de euro.
Ce mașini electrice se pot cumpăra prin Programul Rabla Plus
- BMW i3 60Ah Automatic
- BMW i3 94Ah Automatic
- Kia Soul EV Auto
- Mitsubishi i-MiEV
- Renault Zoe Life
- Volkswagen e-up!
- Volkswagen e-Golf
- Mercedes-Benz B 250 e (Electric Drive)
Din prețul întreg se scad 10.000 de euro pentru Rabla Plus și încă 1.500 de euro pentru Rabla, dacă aveți un astfel de tichet.