La nivel mondial, în sectorul energiilor regenerabile lucrau anul trecut 9,8 milioane de persoane la nivel mondial, în creştere semnificativă faţă de șapte milioane în anul 2012, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiilor Regenerabile (IRENA), transmite AFP.
Potrivit unui raport intitulat ”Energiile regenerabile şi locurile de muncă – 2017”, IRENA subliniază că ”aproximativ 2,8 milioane de locuri de muncă au fost create după anul 2012 graţie reducerii costurilor şi adoptării unor politici favorabile, care au stimulat investiţiile şi crearea de locuri de muncă”. ”În ultimii patru ani, numărul locurilor de muncă în sectorul fotovoltaic şi cel eolian s-a dublat”, a afirmat directorul general al IRENA, Adnan Amin.
Acesta şi-a exprimat speranţa că forţa de muncă globală în sectorul energiilor regenerabile va ajunge la 24 de milioane de persoane în anul 2030, ceea ce va permite compensarea locurilor de muncă pierdute în sectorul combustibililor fosili iar energiile regenerabile vor deveni astfel un motor economic major la nivel global.
Numărul angajaţilor în sectorul energiilor regenerabile, exceptând hidroelectricitatea, a ajuns la 8,3 milioane în 2016 iar dacă sunt incluse şi numărul de locuri de muncă directe în marile proiecte hidroenergetice cifra ajunge la 9,8 milioane, precizează IRENA.
Conform raportului IRENA, în topul ţărilor se află China, Brazilia, SUA, India şi Germania care au cel mai mare număr de locuri de muncă în sectorul regenerabilelor.
Raportul IRENA mai precizează că 62% din numărul global de locuri de muncă în sectorul energiilor regenerabile sunt amplasate în Asia, regiune care a devenit unul din centrele mondiale pentru producţia de sisteme fotovoltaice.