MOL România, companie membră a grupului MOL a anunțat că până la sfârşitul anului 2017, va finaliza lucrările de construcţie a unui terminal cu patru rezervoare de gaz petrol lichefiat (GPL) cu o capacitate totală de 600 de metri cubi, la Tileagd, în judeţul Bihor, o investiţie de peste 2,3 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al companiei remis energynomics.ro, proiectul va completa baza de active pe care compania o deţine deja la Tileagd, unde din vara anului 1999 funcţionează un depozit de produse petroliere.
Dincolo de depozitul de produse petroliere de la Tileagd, MOL România mai administrează o unitate de stocare a produselor petroliere la Giurgiu. Depozitul de la Giurgiu, care are acces direct la transportul fluvial pe Dunăre, a fost pus în funcţiune în primăvara anului 2013 şi este operat cu 14 angajaţi.
Compania mai administrează o unitate de stocare a produselor petroliere la Giurgiu, depozitul având acces direct la transportul fluvial pe Dunăre, din primăvara anului 2013.
Grupul MOL este o companie internaţională integrată, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi, experienţa de peste 75 de ani a Grupului sprijină operaţiunile de producţie în opt ţări şi activităţile de explorare în 13 ţări.
MOL deţine în România 200 de benzinării. Veniturile nete din vânzări pe grup au scăzut cu 33% în primul trimestru, la 3,35 miliarde de dolari, în timp ce profitul EBITDA a crescut cu 47%, la 569 de milioane de dolari. Profitul net atribuibil acţionarilor a a coborât cu 64%, la 33 de milioane de dolari.