Acasă » Petrol și Gaze » MOL România şi eMAG au lansat programul ”Cu eMAG și MOL e-şoferie”

MOL România şi eMAG au lansat programul ”Cu eMAG și MOL e-şoferie”

14 iunie 2017
Consumatori
energynomics

MOL România, companie membră a grupului MOL şi eMAG au lansat programul ”eMAG și MOL e-șoferie” prin care clienţii fideli pot beneficia de reduceri de fiecare dată când alimentează în staţiile MOL.

”Conform regulamentului campaniei, persoanele care au plasat pe eMAG, în ultimele 13 luni, cel puţin două comenzi de minimum 200 de lei pentru produse din categoria ”Auto, moto & RCA”, vor fi înscrise automat în programul desfăşurat în parteneriat cu benzinăriile MOL”, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

Astfel, clienţii eMAG eligibili vor primi un card MOL RED personalizat iar la fiecare alimentare cu carburant în oricare dintre staţiile MOL România, cumpărătorul care deţine cardul MOL RED beneficiază de preţuri avantajoase, în limita a două tranzacţii zilnice.

Potrivit grupului, cardul MOL RED se emite pentru un an de zile, iar economiile care se pot înregistra prin utilizarea acestuia la achiziţia de carburant pot ajunge la 180 de lei, potrivit unor date medii de consum şi distanţe parcurse anual.

Acesta poate fi utilizat concomitent cu cardul MultiBonus, oferind posibilitatea acumulării de puncte de loialitate la achiziţionarea de produse şi servicii din staţiile MOL, care pot fi schimbate ulterior în produse disponbile – în magazinele din staţiile MOL sau în cataloagele MultiBonus care conţin o selecţie de peste 300 de articole.

”Şoferii au acum şi mai multe motive să plece la drum, pentru că eMAG şi MOL desfăşoară campania e-şoferie, prin intermediul căreia clienţii care plasează pe eMAG minimum două comenzi în valoare de cel puţin 200 de lei fiecare, din categoria ”Auto, moto & RCA”, pot economisi până la 180 de lei pe an la combustibil”, a declarat Florin Filote, Marketplace Director eMAG.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi, experienţa de peste 75 de ani a Grupului sprijină operaţiunile de producţie în opt ţări şi activităţile de explorare în 13 ţări.

MOL deţine în România 200 de benzinării. Veniturile nete din vânzări pe grup au scăzut cu 33% în primul trimestru, la 3,35 miliarde de dolari, în timp ce profitul EBITDA a crescut cu 47%, la 569 de milioane de dolari. Profitul net atribuibil acţionarilor a a coborât cu 64%, la 33 de milioane de dolari.

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România şi a devenit un lider cu prezenţă în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

2 thoughts on “MOL România şi eMAG au lansat programul ”Cu eMAG și MOL e-şoferie””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *