Acasă » Interes general » Gavrilescu: Taxa pe deșeuri va fi aplicată din 2019

Gavrilescu: Taxa pe deșeuri va fi aplicată din 2019

30 iunie 2017
Interes general
energynomics

Comisia Europeană a acceptat ca taxa pe deșeuri la groapa de gunoi să fie operațională de la 1 ianuarie 2019, obținându-se astfel o derogare, a declarat joi ministrul desemnat pentru Mediu, Grațiela Gavrilescu, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru mediu din Parlament. „Pe noi ne interesează cetățeanul să nu plătească dacă nu a fost învățat, informat și nu i s-a spus exact ceea ce are de făcut. Comisia Europeană a fost de acord că taxa pe care noi ar trebui să o punem la groapă să fie de 80 lei de la 1 ianuarie 2017. România, pentru a implementa această taxă, nu este pregătită. De aceea am obținut o derogare până la 1 ianuarie 2019, lucru care va fi pus în operă printr-o ordonanță de urgență”, a spus Gavrilescu, conform Agerpres. Ea a precizat că imediat după ce Guvernul va fi învestit, această ordonanță va fi aprobată.

Comisiile reunite pentru Mediu din Parlament i-au dat joi aviz favorabil pentru funcția de viceprim-ministru și ministru al Mediului Leocadiei Grațiela Gavrilescu. Aceasta a fost avizată cu 17 voturi pentru și 6 împotrivă. La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin, arăta că taxa de 80 de lei pe tona de deșeu depozitat la groapa de gunoi se va plăti diferențiat de către operatorii de salubritate și se va aplica la diferența dintre ținta de valorificare pe care și-au propus-o și ceea ce au realizat efectiv.

În timp ce OUG 31/2013 reglementa taxarea progresivă a depozitării, începând cu 50 lei/tonă din 2014, 80 de lei/tonă din 2015 și 120 lei/tonă, cu începere din 2016, Legea 384 introduce creșterea taxei la 80 de lei/tonă din 2017, respectiv la 120 de lei/tonă, abia din 2018. România ar fi trebuit să introducă o taxă pe deșeuri la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei pe fiecare tonă, începând din ianuarie 2016, iar banii obținuți urmau să ajungă la Fondul pentru Mediu.

Comisia Europeană a decis, în data de 15 februarie, să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozite municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

ROMÂNIA RECICLEAZĂ DOAR 2-3% DIN DEȘEURI
România se află la un grad de reciclare de 2-3%, fiind aproape de ultimul loc în Uniunea Europeană, a mai spus Gavrilescu. ”Suntem la ora actuală la o reciclare de 2-3%. Suntem aproape pe ultimul loc dintre țările europene. De aceea trebuie să facem toate eforturile ca în perioada următoare, prin toate metodele pe care le vom aplica, prin ghidul de informare care să cuprindă proceduri obligatorii pentru toată lumea pe care îl vom face tot prin accesare de fonduri europene… Fișa a fost depusă. La nivel național trebuie să facem o campanie de aplicare a acestui mod de colectare, de a explica fiecărui cetățean care este avantajul acestei colectări selective”, a spus Gavrilescu.

Ea a precizat că Planul Național de Gestionare a deșeurilor ar fi trebuit să fie gata anul trecut în noiembrie. „Suntem extrem de întârziați. Am găsit acest plan la consultant. Am cerut consultantului în maxim 10 zile de când am preluat mandatul să vină să predea Planul Național de Gestionare a Deșeurilor ministerului, astfel încât el să intre în consultare publică și în același timp să putem să notificăm și să intrăm în procedura de evaluare strategică pe mediu, lucru care s-a și întâmplat. Între timp, am fost trimiși la Curtea Europeană de Justiție inclusiv cu Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. Am considerat că este oportun să mă deplasez personal la comisarul european de Mediu și să purtăm discuții vizavi de ce se întâmplă în România cu colectarea selectivă și de ce nu am putut să ne îndeplinim până acum țintele așa cum trebuiau făcute. Am obținut foarte multe lucruri la care poate nici nu ne gândeam”, a mai arătat ministrul propus pentru Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *