Acasă » Electricitate » ABB preia o divizie KEYMILE pentru a-şi consolida portofoliul de reţele digitale

ABB preia o divizie KEYMILE pentru a-şi consolida portofoliul de reţele digitale

4 iulie 2017
Electricitate
energynomics

ABB a anunțat că a fost de acord să achiziționeze business-ul de comunicaţii al Grupului KEYMILE pentru a-și consolida portofoliul de rețele de comunicații. Achiziţia va aduce cu sine produse cheie, soluții software și de servicii, precum și expertiză în domeniile cercetării şi dezvoltării. Acestea vor spori și mai mult oferta digitală a ABB, ABB Ability, prin adăugarea de tehnologii de comunicaţii, esențiale pentru menținerea rețelelor electrice digitale actuale, dinamice și complexe. Se așteaptă ca tranzacția să se încheie în al treilea trimestru al anului 2017. Ambele părți au convenit să nu divulge valoarea tranzacției, conform unui comunicat ABB.

KEYMILE are sediul central în Hanovra, Germania, având 350 de angajați la nivel global și a fost înființată în anul 2002 prin fuziunea a trei companii de tehnologie din Austria, Germania și Elveția. Este un producător important de soluții de telecomunicații critice și de broadband, cu instalații în 100 de țări.

„ABB este lider global în rețelele de comunicații pentru clienții din domeniul utilităților. Achiziţia business-ului de comunicaţii critice a KEYMILE va consolida această pozitie si va extinde totodată acoperirea pieţei noastre în sectoarele industriale, al transportului şi infrastructurii „, a declarat Claudio Facchin, preşedintele diviziei ABB Reţele Energetice. „Această mișcare susține planurile noastre de creștere și de stimulare a digitalizării ca parte a ofertei noastre ABB Ability, întărindu-ne poziția de partener de alegere în crearea unei rețele mai puternice, mai inteligente și mai verzi”.

Centrul de afaceri pentru comunicaţii critice al KEYMILE include operatori de rețele energetice, căi ferate, conducte de petrol și gaze, precum și autoritățile publice. Cei 120 de angajați ai afacerii achiziționate se vor alătura business-ului Grid Automation aparţinând diviziei de Rețele Energetice a ABB.

„Telecomunicaţiile sigure reprezintă un aspect din ce în ce mai important pe măsură ce crește numărul dispozitivelor conectate. În timp ce digitalizarea oferă oportunități de eficiență operațională și de optimizare a activelor, aceasta aduce și noi complexități în menținerea operaţiunilor critice „, a declarat Rolf Unterberger, CEO al KEYMILE. „Suntem foarte multumiti de faptul ca liderul industriei ABB va prelua activitatea noastră de comunicaţii critice pentru reţele, ceea ce va permite dezvoltarea continuă a solutiilor de ultimă generaţie, a soluţiilor software si a serviciilor pentru operatiunile de reţea”.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *