Acasă » Petrol și Gaze » Petrolul la maximul ultimelor două luni, în prejma întâlnirii OPEC

Petrolul la maximul ultimelor două luni, în prejma întâlnirii OPEC

1 august 2017
Consumatori
energynomics

Petrolul s-a apropiat ieri de maximul ultimelor două luni, iar luna iulie ar putea înregistra cea mai mare revenire de până acum a barilului, pe fondul proximității întâlnirii producătorilor de petrol, dar și al efectelor sancțiunilor SUA împotriva Venezuelei .

Investitorii au luat în calcul, deasemenea, o piață ce ofertă mai restrânsă în SUA, după scăderea stocurilor și o creștere decelerată a exploatărilor săptămâna trecută, potrivit Reuters.

„Sentimentul de pe piața petrolului a devenit foarte promițător după ce OPEC a declarat că țările membre se vor întâlni în Abu Dhabi săptămâna viitoare pentru a discuta conformarea acestora”, a declarat Frank Schallenberger, șeful departamentului de cercetare al LBBW.

Unii membri OPEC și non-OPEC se vor întâlni pe 7 și 8 august la Abu Dhabi pentru a evalua modul în care grupul poate spori respectarea reducerilor producției începând cu data de 1 ianuarie.

Prețul de referință Brent Crude LCOc1 s-a tranzacționat la 52,47 dolari / baril la 13.32 GMT, în scădere cu 5 cenți de închiderea de vineri. Brent a ajuns mai devreme la 52,92 dolari pe baril, cea mai mare valoare din 25 mai.

Barilul american CLc1 s-a tranzacționat pentru prima oară în ultimele două luni cu 50 de dolari, înainte de a pierde teren, până la 49,53 dolari.

Fondurile de hedging și investitorii monetari au pus presiune în creștere pe petrolul brut din SUA, afișând cel mai înalt nivel al ultimelor trei luni.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *