Acasă » Electricitate » China a depășit un milion de vehicule electrice și hibride

China a depășit un milion de vehicule electrice și hibride

16 august 2017
Electricitate
energynomics

Numărul vehiculelor electrice și hibride în China a ajuns la 1,01 milioane, au anunțat autoritățile de la Beijing, transmite Xinhua. Din acestea, 825.000 sunt mașini electrice și alte 193.000 vehicule hibride. Producția și vânzarea de de vehicule electrice și hibride ar urma să depășească cinci milioane până în 2020, estimează autoritățile chineze.

Vânzările auto în China au crescut cu 6,2% în iulie, la 1,97 milioane de vehicule, datele arătând că cea mai mare piață din lume continuă să se redreseze după declinul din aprilie și mai, a anunțat vineri Asociația Producătorilor Auto (CAAM).

În iunie, livrările au urcat cu 4,5%, după ce în aprilie și mai au scăzut cu 2,2% și, respectiv, 0,1%. În primele șapte luni din acest an, vânzările au crescut cu 4,1%, la 15,3 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2016.

Analiștii și reprezentanții companiilor auto susțin că majorarea livrărilor se datorează parțial nivelului mai ridicat al subvențiilor. „Cererea nu mai este atât de ridicată, dar subvențiile sprijină piața auto”, a apreciat analistul James Chao, de la IHS Markit Automotive.

Vânzările de vehicule electrice și hibride au urcat cu 55,2% în iulie, la 56.000 unități, în timp ce primele șapte luni din acest an livrările au crescut cu 21,5%, la 251.000 unități

CAAM se așteaptă ca în acest an să fie vândute pe piața chineză aproximativ 700.000 de vehicule electrice și hibride.

Asociația Producătorilor Auto din China estimează că în 2017 livrările vor crește cu 5%, față de un avans de 13,7% în 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *