Brexitul ar putea adăuga 100 de euro facturii anuale de energie electrică a gospodăriei britanice și ar putea crește cererea de energie în cazul în care Regatul Unit decide să nu mențină standardele UE în materie de eficiență energetică, după ce va părăsi blocul în martie 2019, potrivit unui nou studiu.
Cercetarea efectuată de Energy and Climate Intelligence Unit (ECIU) a constatat că Marea Britanie ar putea să scadă progresul în eficiența energetică dacă va elimina reglementările UE existente și dacă va deschide piața apăaraturii chinezești, mai ieftine și mai puțin eficiente.
Cu aproximativ 18 luni înainte ca Marea Britanie să părăsească UE, parlamentarii britanici se confruntă cu sarcina herculeană de a decide ce legi europene să păstreze în legislația internă, inclusiv pe cele care reglementează eficiența energetică.
Eforturile UE au contribuit la scăderea cererii de energie la nivel rezidențial în ultimele două decenii, deoarece aparatele cu mare consum au fost eliminate treptat în favoarea unor alternative mai eficiente. Eforturile de a promova iluminatul economic au fost, de asemenea, răsplătite prin scăderea emisiilor și reduceri de facturi.
Studiul ECIU s-a axat pe un scenariu în care șapte aparate de ultimă generație din Marea Britanie, de la laptopuri la frigidere, au fost înlocuite de cele mai apropiate aparaturi similare din China. Pentru a evita rezultatele false, studiul a luat în considerare doar produsele reglementate și vândute acum pe ambele piețe, potrivit Euractiv.com.
Constatările sale au arătat că cele mai ineficiente electrocasnice chinezești ar costa gospodăriile un plus de 69 de lire (74 euro) anual, cele mai semnificative majorări privind laptop-urile, cuptoarele cu microunde și monitoarele.
Mai important, cererea anuală de energie a Regatului Unit ar crește cu aproximativ 3,5%, dacă toate cele 27 de milioane de gospodării britanice vor alege modele mai puțin eficiente.
Spre comparație, centrala nucleară Hinkley Point C, care încă este în construcție, ar trebui să acopere 7% din cererea națională de energie. Construcția ei va costa probabil peste 20 de miliarde de euro.
Raportul ECIU a subliniat progresele dramatice ale eficienței energetice pe care cele mai importante șapte tipuri de aparate le-au făcut începând cu anul 2000. În medie, congelatoarele necesită cu aproape 40% mai puțină energie, în timp ce mașinile de spălat și monitoarele PC s-au îmbunătățit cu 25% și respectiv 30%.