Bogdan Tudorache
Fondul Proprietatea anunță demararea unei oferte de plasament privat accelerat adresată investitorilor instituționali ”plecând de la 1,454 miliarde acţiuni existente în OMV Petrom”, se arată într-un comunicat al companiei. Conform cotației de ieri, 19 septembrie, la închidere, acțiunile OMV Petrom cotate la Bursa de Valori București au aproximat 0,3 lei, ceea ce evaluează pachetul pus în vânzare la aproximativ 93 de milioane de euro.
Procesul de plasament va fi demarat imediat.
Goldman Sachs International, WOOD & Company Financial Services, A.S. şi Banca Comercială Română S.A. vor acționa în calitate de intermediari ai tranzacției. Petrom nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a tranzacției. Rezultatele Tranzacției vor fi anunțate în cel mai scurt timp după finalizarea procesului de plasament. Perioada de timp până la închiderea procesului de plasament, stabilirea prețului și alocările rămân la libera alegere a Fondului și a Părților care acționează în calitate de intermediari.