Acasă » Petrol și Gaze » Reînnoirea creditului BERD pentru Naftogaz depinde de progresul reformării companiei ucrainene

Reînnoirea creditului BERD pentru Naftogaz depinde de progresul reformării companiei ucrainene

25 septembrie 2017
Consumatori
energynomics

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare nu va reînnoi o facilitate de împrumut acordată companiei ucrainene de stat Naftogaz pentru achiziționarea de gaze naturale, decât în cazul în care reformele societății vor respecta termenele asumate, a declarat directorul regional al băncii, Francis Malige.

Susținătorii financiari și politici ai Ucrainei și-au exprimat îngrijorarea în această săptămână, după ce consiliul independent de supraveghere al Naftogaz a demisionat, spunând că autoritățile blochează încercările de modernizare și ”curățare” a companiei, potrivit Reuters.

Finanțarea BERD către Naftogaz, în cadrul unei facilități de împrumut de trei ani și 300 de milioane de dolari, a fost deja virată, și o finanțare suplimentară de acest tip va depinde de numirea unui nou consiliu independent și de continuarea reformelor, a spus Malige.

„Sunt foarte îngrijorat de faptul că nu vom avea, deși ar trebui, un consiliu nou la Naftogaz cât mai curând posibil, astfel încât reforma să poată continua”, a declarat el jurnaliștilor.

„Cred că societatea ar dori să ne extindem (împrumutul), să îl înlocuim cu o facilitate similară, pe care suntem cu adevărat dispuși să o luăm în calcul, dar semnarea unei noi facilități va fi condiționată de continuarea reformelor” a spus el.

Guvernul ucrainean a luat măsuri pentru a îmbunătăți finanțele Naftogaz și pentru a spori transparența în sectorul energiei, un sector corupt.

Reforma care a urcat prețurile Naftogaz în linie cu piața a ajutat compania să înregistreze profit în 2016 pentru prima dată în cinci ani.

Dar BERD și alții declară că o „separare” planificată a activităților – divizarea activităților de producție, transport și vânzări ale Naftogaz – durează prea mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *