Ministrul Energiei, Toma Petcu, va solicita premierului să dispună trimiterea ANAF-ului la Arad, pentru a verifica activitatea financiară a celor două CET-uri, deoarece situația acestora „nu este una foarte clară”. „Din păcate, din câte am constatat, situația celor două CET-uri de la Arad nu este una foarte clară. Și cred că acești 14 ani de decizii prost luate au dus cele două CET-uri într-o situație economică destul de grea, ca să nu spun dezastruoasă, și cred că măsurile pe care trebuie să le luăm sunt pe cât de urgente, pe atât de necesare. Le-am propus trecerea serviciului public de producere a energiei la CET Hidrocarburi, dar aceasta este o problemă minoră. Problemele principale sunt de finanțare și de încălzire pe perioada de iarnă”, a declarat Petcu.
Acesta a afirmat că, din explicațiile primarului Gheorghe Falcă și a altor factori implicați, din acest domeniu, îi este neclar care au fost circuitele și mecanismele financiare care s-au derulat în toată această perioadă între Primărie, între cele două CET-uri și, mai ales, cu ajutoarele care au venit în toți acești ani de la Guvern, conform Agerpres.
„Pentru că domnul primar invoca la un moment dat că a luat societatea cu un pasiv, adică cu datorii, dar în același timp i-am reamintit că a luat-o și cu un activ și cu sume de încasat și cu un patrimoniu. Din păcate, situația actuală, așa cum am mai spus, nu este una roză și tot acest mecanism financiar, toate aceste circuite financiare, trebuie lămurite. Ca atare, am decis — și l-am informat și pe domnul primar în ședința de la C.D.S.—că voi face bineînțeles o informare către prim-ministru în urma deplasării la Arad. Iar una dintre soluțiile propuse, pe lângă soluțiile tehnice și de finanțare, va fi aceea să se trimită la Arad Inspecția de la ANAF, pentru a verifica foarte bine întreg circuitul financiar din această perioadă, să ne lămurim dacă au fost sume suficiente, cum au fost cheltuite și cum s-a ajuns ca astăzi CET Arad să fie într-o situație dezastruoasă, în comparație cu doi vecini ai Aradului care au beneficiat de aceleași condiții, în aceeași conjunctură și sunt într-o situație mult mai fericită.
Iar când spun asta mă gândesc la CET Timișoara, care este un model, și la CET Oradea”, a conchis ministrul Energiei, Toma Petcu.