Consiliul de Administrație (CA) al Electrica a acceptat două candidaturi pentru noile funcții în cadrul CA, deși acestea fuseseră depuse cu opt minute după termenul-limită din convocator, apreciind că întârzierea este „rezonabilă”, potrivit unui document postat pe site-ul companiei.
Este vorba despre candidații propuși de Ministerul Energiei pentru a face parte din CA Electrica, respectiv Doina Elena Dascălu și Constantin Ciprian Iacob.
„Convocatorul suplimentat al AGOA, publicat în data de 26 septembrie 2017, prevedea că acționarii au dreptul de a propune candidați până la dată de 10 octombrie 2017, ora 10:00. Ministerul Energiei, în calitatea sa de acționar al Electrica S.A., și-a exercitat acest drept prin depunerea unei astfel de propuneri, în data de 10 octombrie 2017, propunere înregistrată la ora 10:08”, explică reprezentanții companiei.
Potrivit acestora, în legislație se prevede existența unui termen-limită în sensul de zi calendaristică, iar avocații au susținut că, legal, candidaturile se pot depune astfel pe întreaga durată a zilei respective.
„Consiliul de Administrație al Electrica SA a solicitat opinii legale cu privire la acceptarea sau respingerea acestor candidaturi. În conformitate cu prevederile legale privind companiile listate, termenul-limită din Convocator pentru depunerea candidaturilor este prevăzut ca o zi calendaristică. În lipsa unei cerințe legale sau statutare care să prevadă obligația includerii în Convocator a unei ore-limită din ziua calendaristică stabilită ca termen pentru transmiterea candidaturilor, consultanții juridici au apreciat că o întârziere de 8 minute sau chiar depunerea candidaturilor până la sfârșitul zilei calendaristice este o întârziere rezonabilă, care nu afectează în niciun fel drepturile acționarilor și este în conformitate cu legislația în vigoare”, se mai arată în documentul citat de economica.net.
Și Gabriel Dumitrașcu, acționar al Electrica, și-a depus candidatura pentru Consiliul de Administrație al Electrica.
„Depunerea candidaturii este un semnal de implicare pe care îl dau micilor acționari. Ne-am investit economiile în Electrica, banii noștri sunt la fel ca banii statului, o acțiune a noastră este egală cu o acțiune a statului, drepturile recunoscute de lege pentru o acțiune sunt egale, deci pretindem un tratament egal din partea Electrica, așa cum prevede legea societăților comerciale și legea pieței de capital, și respectul cuvenit din partea acționarului reprezentând statul pentru că am crezut în valorile economiei de piață și ale pieței de capital, investindu-ne economiile în România, în companiile listate de statul român, contribuind cu banii noștri la creșterea economică a țării”, a spus Dumitrașcu, citat de Bursa.ro.
Actualul Consiliu de Administrație al Electrica a decis acum două zile să accepte toate candidaturile din partea statului pentru funcția de administrator, dar să le respingă pe cele din partea acționarilor minoritari, potrivit unor surse din piața de energie, citate de Bursa.
Electrica trebuie să anunțe lista candidaturilor propuse pentru Consiliul de Administrație al companiei, ce va trebui aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor de la finalul lunii octombrie, prin aplicarea metodei votului cumulativ. Electrica este deținută de investitori privați și în proporție de 52% și de stat, prin ministerul Energiei.