Acasă » Electricitate » Alstom: Trenurile cu pile de combustie cu hidrogen înlocuiesc trenurile diesel

Alstom: Trenurile cu pile de combustie cu hidrogen înlocuiesc trenurile diesel

10 noiembrie 2017
Electricitate
energynomics

Saxonia Inferioară va beneficia de primele trenuri cu hidrogen din lume. Toate părțile implicate în semnarea contractului de joi de la Wolfsburg au fost de acord: Trenul viitorului va fi propulsat cu hidrogen, va funcționa fără nicio emisie poluantă și va deservi primii pasageri în

Trenul se numește ‘’Coradia iLint“ și este construit de producătorul feroviar Alstom pentru Autoritatea Locală de Transport din Saxonia Inferioară (Landesnahverkehrsgesellschaft Niedersachsen, LNVG). În total vor fi construite 14 trenuri cu pile de combustie în atelierele Alstom de la Salzgitter, fiind programate să efectueze călătorii între Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervörde și Buxtehude din decembrie 2021. Acestea vor înlocui unitățile multiple diesel deținute de autoritatea de transport Elbe-Weser-Verkehrsbetriebe (evb) și vor reduce la zero emisiile de poluanți în funcționarea zilnică. Alimentarea trenului cu hidrogen va fi asigurată de o stație proprie de alimentare a Linde Group. Coradia iLint poate parcurge până la 1.000 de kilometri cu un plin de rezervor, și poate atinge o viteză maximă de până la 140 km/h.

Joi, în prezența presei, conducerile LNVG, Alstom și Linde au semnat la Wolfsburg contractele privind livrarea celor 14 trenuri cu pile de combustie, precum și întreținerea și furnizarea de energie pe 30 de ani. Olaf Lies, Ministrul economiei și transportului din Saxonia Inferioară, a invitat colegii de minister la semnarea acestui contract cu ocazia conferinței miniștrilor de transport, astfel încât aceștia să-și facă propria impresie privind prototipul Coradia iLint, care va prelua operarea pilot a rețelei evb în primăvara anului 2018 alături de un al doilea vehicul.

Ministrul Transporturilor a înmânat anunțul oficial de finanțare către cei doi șefi ai LNVG Hans-Joachim Menn și Klaus Hoffmeister. LNVG va achiziționa trenurile Coradia iLint pentru propriul parc de garnituri de trenuri și apoi le va închiria unui operator feroviar. Trenurile cu pile de combustie vor fi întreținute de Alstom în depoul evb din Bremervörde, care va fi extins în acest scop. “De-acum înainte va exista o alternativă reală la trenurile diesel în transportul feroviar ne-electrificat. Hidrogenul și pilele de combustie reprezintă o combinație ideală atât pentru protecția climei, cât și pentru revoluția energetică și a transportului. Acestea permit stocarea energiei și deplasarea pe șinele de cale ferată fără emisii. Finanțăm tehnologiile inovatoare și contribuim în mod durabil la revoluția energetică din sectorul transporturilor”, a spus Ministrul transporturilor, Olaf Lies.

Garantarea unei surse de alimentare fiabile și sigure de energie este una dintre condițiile prealabile pentru utilizarea cu succes a trenurilor cu pile de combustie. Corporația tehnologică Linde Group, un lider mondial în domeniul gazelor și tehnologiei, va furniza alimentarea cu hidrogen a noilor trenuri pe bază de pile de combustie și, prin urmare, va construi și va exploata prima stație de alimentare cu hidrogen din lume pentru trenuri, în Bremervörde. Costurile de investiție necesare vor fi estimate la aproximativ 10 milioane de euro finanțate de Guvernul Federal. LNVG va închiria sediul pentru stația de alimentare de la evb și îl va pune la dispoziția Linde AG, care va fi, de asemenea, responsabilă pentru obținerea autorizației de exploatare și construcție. Producția locală a hidrogenului prin electroliză și cu ajutorul energiei eoliene va fi planificat într-o fază ulterioară a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *