Acasă » Petrol și Gaze » Rompetrol Rafinare și-a triplat profitul net consolidat în primele 9 luni

Rompetrol Rafinare și-a triplat profitul net consolidat în primele 9 luni

15 noiembrie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat un profit net consolidat în valoare de 56 milioane USD în primele 9 luni ale anului 2017, aproape triplu comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, anunță compania. Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creştere cu 26% în primele 9 luni ale anului 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, ridicându-se la peste 152 milioane USD. Cifra de afaceri brută a atins valoarea de 2,8 miliarde USD în primele 9 luni ale anului 2017, mai mare cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

“Rompetrol Rafinare operează două rafinării cu tradiție pentru industria românească, modernizate și aduse la cele mai înalte standarde de performanță. Recordurile operaționale constante și rezultatele financiare pozitive, precum și impactul semnificativ pe care cele două rafinării îl au în economie au fost realizate în urma investiţiilor susţinute de KMG International şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas. Investițiile pentru creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, a gradului de flexibilitate a acesteia și modernizarea instalaţiilor industriale s-au ridicat la peste 1,4 miliarde USD începând din anul 2007, momentul preluării”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.

Rezultatele pozitive înregistrate au fost susținute atât de creșterea cantităților de materii prime procesate de cele două rafinării operate de companie, Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în condițiile continuării programelor de optimizare și eficientizare a proceselor operaționale. De asemenea, rezultatele financiare au fost influențate pozitiv de evoluția marjelor de rafinare. În primele 9 luni ale anului 2017, marja brută de rafinare a crescut cu 26% față de cea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Deși rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti au parcurs o oprire planificată în luna mai, unitățile de producție au înregistrat o cantitate de peste 4,2 milioane tone de materie primă procesată în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În perioada iunie – septembrie, rafinăria Petromidia a prelucrat în medie circa 15.150 tone/zi de țiței. Din datele preliminare pentru luna octombrie 2017, rafinăria Petromidia a procesat o cantitate zilnică de circa 18.000 tone de materie primă în această lună, cel mai înalt nivel atins de aceasta în istoria sa de 41 de ani. Totodată, rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie au atins în octombrie un volum total de materii prime procesate de 60.000 de tone, fiind recorduri istorice pentru cele două unități de producție. Pe fondul creșterii producţiei rafinăriei Petromidia, vânzările diviziei de rafinare au crescut cu 13% pe piaţa internă.

Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere din România. În primele 9 luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, exporturile s-au ridicat la 855 milioane USD, în creștere cu 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Compania exportă în principal către partenerii din regiunea Mării Negre.

Prin derularea operaţiunilor sale, Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 878 milioane USD in primele 9 luni din 2017. Grupul KMG International a plătit, începând din anul 2007, peste 13 miliarde USD la bugetul de stat al României.

Actionarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare este grupul KMG International, statul român având 44,69% din acțiuni. Deţinerile acţiunilor Rompetrol Rafinare se reflectă automat asupra companiilor pe care societatea le controlează, direct și indirect. Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, şi divizia de petrochimie, Rompetrol Downstream operează rețeaua de benzinării a Grupului și Rom Oil rețeaua de depozite.

Segmentul de rafinare

Profitul net înregistrat pe segmentul de rafinare în primele 9 luni din 2017 s-a ridicat la 24,8 milioane USD, iar profitul operational EBITDA la 111 milioane USD, în creștere cu 61% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri crescut cu 15% în primele 9 luni din 2017, ridicându-se la 2,3 miliarde USD.

Cantitatea de materie primă procesată de rafinăria Petromidia a fost de 3,98 milioane tone în primele 9 luni ale anului 2016, iar gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost de 80,2%. În luna august 2017, rafinăria Petromidia a atins recorduri istorice în ceea ce privește nivelul de materie prima procesată, prelucrând 17,4 mii tone/ zi.

De asemenea, pe parcursul a trei luni consecutive, iunie – august 2017, instalația DAV (distilare atmosferică și în vid a materiei prime) a atins capacitatea de proiect de 15,2 mii tone / zi de tiței prelucrat.

În ceea ce privește rafinăria Vega, cantitatea totală de materie primă procesată a fost de 263,6 mii tone în primele 9 luni ale anului 2017, în creștere cu aproximativ 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost de 106,5% în primele 9 luni ale anului 2017.

În luna iulie 2017, rafinăria Vega a atins un maxim istoric în ceea ce privește cantitatea de materie primă procesată, aproximativ 39,6 mii tone. Rafinăria Vega Ploiești este cea mai longevivă unitate de profil din țară și unicul producător autohton de bitum rutier. În 2016, rafinăria Vega a produs 91.700 de tone de bitum, un record istoric al rafinăriei din Ploiești.

Segmentul de petrochimie

Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă din Romania, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categorile secundare de produse. Strategia sa dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziție competitivă pe piața internă dar și pe cea regională, în zona Mării Negre și a Mării Mediterane, Europa Centrală și de Est.

În primele 9 luni ale anului 2017, producția totală de polimeri a fost de 102,5 mii tone, în scădere cu 5% față de perioada similară a anului trecut, când s-au produs 108,5 mii tone, pe fondul opririi planificate a instalației de polipropilenă (PP).

În ceea ce privește instalația de polietilenă de joasă densitate (LDPE) aceasta funcționează 100% cu etilenă din import. Instalația de polipropilenă (PP) funcționează cu materie primă asigurată integral de rafinăria Petromidia.

Segmentul de distribuție

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat valoarea de 1,8 miliarde USD în primele 9 luni ale anului 2017, în creștere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului 2016. Rezultatul operațional EBITDA a crescut cu 1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 47 milioane USD.

Din punct de vedere cantitativ, vânzările de carburanți au crescut cu 10% pe segmentul retail, cu 6% pe segmentul en-gros, iar cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată pe segmentul GPL, unde vânzările au fost în creștere cu 34% în primele 9 luni din 2017 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Rezultatele financiare pe segmentul de distribuție au fost influențate în principal de evoluția cotațiilor Platts (FOB Med Italy-mean) din perioada iulie – septembrie 2017, exprimate în moneda de referință, USD. Acestea au fost, în medie, cu 18% mai mari pentru benzină și cu 19% pentru motorină. Aprecierea de 2,5% a leului în fața dolarului american a determinat o creștere efectivă, în moneda națională, a celor 2 cotații de aproximativ 15% pentru benzină și motorină.

Pe plan intern, începând cu 1 ianuarie 2017, TVA a scăzut cu 1 punct procentual, de la 20% la 19%, iar accizele la carburanți au fost reduse cu 7 eurocenți/litru. Ulterior, accizele la carburanți s-au mărit cu 32 bani/litru în două etape de câte 16 bani/litru, prima etapă fiind pe data de 15 septembrie 2017.

La sfârșitul lunii septembrie 2017, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 793 puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener, stații mobile.

Conform datelor preliminare pentru luna octombrie, vânzările totale de carburanți în perioada ianuarie – octombrie au atins un nivel record, de circa 2,7 milioane tone cu peste 11% față de volumul comercializat în perioada similară din 2016. În cele 10 luni ale anului, Rompetrol Downstream a înregistrat o creștere a volumelor de 7%, iar subsidiarele din Bulgaria, Moldova și Georgia de 12%.

Acestă evoluție a fost susținută de continuarea programelor de extindere a rețelei de distribuție carburanți, finalizarea programului de rebranding al stațiilor Rompetrol, dar și consolidarea brandurilor Hei și Fill&Go.

Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova. KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a continuat modernizarea stațiilor existente, investițiile de până acum fiind de peste 7 milioane USD.

6 thoughts on “Rompetrol Rafinare și-a triplat profitul net consolidat în primele 9 luni”

  1. Acesta este rezultatul investițiilor pe care KMGI le-a făcut în România! Să nu trecem cu vederea că românii au de câștigat. La fel și statul, care deține 49% din acțiuni la o companie pentru care nu a mișcat niciun deget.

  2. Nu mă miră! Kazahii au investit în instalații noi, în plină criză economică, când în Europa se vindeau companii petroliere la prețuri derizorii. Proprietarii nu aveau lichidități pentru modernizarea impusp de legislația extrem de restrictivă a UE. Acum, KMGI culege roadele.

  3. Cei de la KMGI au avut încredere în specialiștii români și au investit în modernizarea rafinăriei Petromidia. Gândiți-vă ce înseamnă să bagi bani într-o rafinărie pe teritoriul altei țări. Petromidia reprezintă un punct strategic pentru România, nu pleacă nicăieri, iar ei au investit pentru viitor. Acum, culeg foloasele împreună cu noi.

  4. Am mai spus si o sa mai zic – daca nu era KMGI se alegea praful si de Rompetrol. Rezistati si investiti pentru ca romanii adevarati va vor sustine.

  5. Si ce este rau in asta? Profit mai mare, incasari mai mari la buget.
    Si asta o sa ii incurajeze sa bage si mai multi bani in dezvoltare. Bine ar fi sa nu mai haituim investitorii straini ca astia tin cea mai mare parte din bugetul Romaniei. Oare Tel Drumul lui Dragnea cam ce taxe a platit la stat din furaciunile pe care le-a facut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *