Acasă » Interes general » Fondul Suveran al României va avea în jur de 90 de companii

Fondul Suveran al României va avea în jur de 90 de companii

26 noiembrie 2017
Interes general
energynomics

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va avea aproape 90 de companii în portofoliu, deşi în proiectul iniţial era vorba despre 27, reiese din declaraţiile lui Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

“Proiectul actual al Fondului Suveran, aşa cum e înaintat Parlamentului, are un progres uriaş faţă de forma iniţială în sensul că practic a triplat numărul de companii propuse să intre în Fondul Suveran şi, mai mult decât atât, dă perspectiva tranzacţionării lor pe piaţa de capital. Acum se estimează că vor fi aproape 90 de companii în Fond, asta e varianta nouă. Fondul Suveran va avea o perioadă de graţie, în care se va aşeza, de 18 luni. E nevoie de o perioadă de timp în care să aşezi bine, să-i vezi nevoia investiţională, unde ai nevoie de IPO-uri, deci un proces mult mai complex. El figurează ca un sistem osmotic. E nevoie undeva să intervin? Merg şi cumpăr pachete de acţiuni ca să rentabilizez o companie. Unde merge bine şi valoarea creşte foarte mult, atunci mă duc şi vând, încasez o sumă mare de bani ca să pot pe urmă să o investesc, de la sistemul sanitar, în spitale, în parteneriat public-privat sau în companii care au nevoie de bani, retehnologizare”, a spus Ursache, citat de Agerpres și economica.net.

El susţine că a avea un Fond Suveran este o necesitate, iar vremea companiilor administrate de minister s-a terminat.

“A avea un Fond Suveran în România e o necesitate, datorită faptului că finanţarea prin sistemul bancar a devenit din ce în ce mai mică în detrimentul finanţării prin piaţa de capital. Mediul de afaceri privat e mai interesat astăzi de finanţare prin piaţa de capital decât prin sistemul bancar. În aceste condiţii, apariţia Fondului, în afară că reprezintă o necesitate pentru economia românească, este o confirmare a faptului că astăzi dacă vrei transparenţă, raportări şi guvernanţă corporativă, trebuie să te duci pe piaţa de capital. Vremea societăţilor închise, a companiilor administrate de către un minister s-a terminat”, a mai arătat oficialul ASF.

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP), au declarat pe 30 august, într-o întâlnire cu presa, că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va avea 27 de companii profitabile în portofoliu, iar listarea Hidroelectrica va fi decisă de noua entitate.

“Capitalul social al FSDI va fi format din aport în natură reprezentat de pachete de acţiuni deţinute de stat la societăţile care se vor afla în portofoliul FSDI, precum şi din aport în numerar. Pachetele de acţiuni se transferă în proprietatea FSDI, iar acesta va putea dispune liber de ele, în calitate de bunuri proprii. În cazul societăţilor în care la data preluării, statul este acţionar integral sau majoritar, FSDI nu va putea înstrăina, sub orice formă aceste acţiuni, dacă acest fapt va duce la pierderea poziţiei de acţionar majoritar a FSDI la societăţile în cauză”, se arată în expunerea de motive a proiectului publicat miercuri pe site-ul instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *