România a importat în primele nouă luni ale acestui an 5,58 milioane de tone echivalent petrol (tep) de petrol, cu 57.700 tep (1%) mai puțin față de cantitatea importată în aceeași perioadă din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). În schimb, producția de țiței a totalizat 2,57 milioane tep, fiind cu 4,5% (121.800 tep) mai mică față de cea din perioada ianuarie-septembrie 2016.
Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, se estimează o înjumătățire a producției interne de țiței, la aproximativ 2 milioane tone în 2030. Creșterea dependenței de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu și lung decât prin încurajarea activității de explorare și producție, respectiv prin creșterea eficienței în consumul de carburanți petrolieri, se menționează în document.
De asemenea, se estimează că producția de țiței își va continua tendința de scădere lentă între 2030 și 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep). În scenariul ambițios de decarbonare combinat cu prețuri mici ale petrolului, producția de țiței cunoaște un punct de cotitură în 2035, începând de la care are loc o scădere abruptă către zero
Rezervele dovedite de țiței ale României se vor epuiza în 12-15 ani, la prezenta rată de exploatare.