Acasă » Termo » CE Oltenia a produs aproape un sfert din energia României în 2017

CE Oltenia a produs aproape un sfert din energia României în 2017

8 ianuarie 2018
Cogenerare
energynomics

Complexul Energetic Oltenia a produs, anul trecut, 15 TWh energie, adică 24% din producţia totală de energie a ţării, conform unui anunţ al companiei. Faţă de anul anterior, producţia de energie a companiei a crescut cu peste 11%. În anul 2016, CE Oltenia a realizat o producţie de energie electrică de 13,5 TWh.

„În anul 2017, CE Oltenia a funcţionat în medie cu opt grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 24% din piaţa de energie şi de circa 40% din serviciile de sistem necesare la nivel naţional. În perioada de iarnă, CE Oltenia a funcţionat inclusiv cu toate cele 11 grupuri energetice disponibile, atingând în repetate rânduri cota de piaţă de 30%”, arată comunicatul companiei, citat de Bursa.

Oficialii producătorului de energie spun că, pentru anul 2018, CE Oltenia are contracte încheiate pentru toată capacitatea disponibilă. De asemenea, producţia de cărbune realizată anul trecut de CE Oltenia a fost de peste 22,5 milioane tone, în creştere cu circa 11,5% faţă de anul 2016, cele mai mari livrări de lignit înregistrându-se de la exploatările miniere EMC Roşia-Rovinari, EMC Motru şi EMC Jilt.

Reprezentanţii companiei menţionează, citaţi de news.ro: „În cursul anului trecut, în sectorul minier, au fost efectuate lucrări de mentenanţă la aproximativ 200 de utilaje, cheltuielile aferente (peste 65 milioane de lei) fiind mai mari cu peste 16% faţă de cele efectuate în anul anterior. Întreruperile accidentale ale utilajelor au scăzut în 2017 faţă de 2016 cu circa 28%”.

Oficialii CE Oltenia mai spun că, pentru realizarea producţiei de lignit, a fost necesar ca, timp de zece luni din anul 2017, programul de lucru pentru personalul din zona de extracţie a cărbunelui să fie modificat de la 5 la 6/7 zile pe săptămână.

Compania are 13.300 salariaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *