Acasă » Electricitate » Instituțiile publice pot cheltui dublu pentru mașini electrice

Instituțiile publice pot cheltui dublu pentru mașini electrice

18 ianuarie 2018
Electricitate
energynomics

Autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, ar putea achiziţiona, prin Programul „Rabla Plus”, autoturisme ecologice noi la o contravaloare în lei de maximum 35.000 de euro (fără TVA) pentru fiecare maşină, sumă aproape dublă faţă de suma stabilită în prezent, reiese dintr-un proiect de Ordonanţă, publicat spre consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului.

La ora actuală, prin efectul Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001, plafonul pentru achiziţia autoturismelor „verzi”de către autorităţile şi instituţiile publice este reprezentat de contravaloarea în lei a sumei de 18.000 de euro, inclusiv TVA, conform Agerpres.

„Raţiunea socială care stă la baza modificării include componenta de mediu, în contextul în care poluarea determinată de emisiile provenite de la autovehicule este într-o constantă creştere, iar responsabilităţile cu privire la schimbările climatice necesită o abordare clară în sensul diminuării efectelor poluării. Scopul completării actului normativ este acela de a stimula achiziţionarea de către autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul finanţare şi subordonare, a vehiculelor noi în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu. Introducerea pragului de 35.000 euro, inclusiv TVA, pentru autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare va avea impact pozitiv asupra mediului, în sensul că va stimula reînnoirea parcului auto cu vehicule electrice şi hibrid plug-in”, se menţionează în Nota de fundamentare a actului normativ supus dezbaterii publice.

Potrivit documentului, promovarea acestui act normativ urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, instituţiile publice fiind astfel stimulate să contribuie la eforturile de creştere a calităţii aerului şi protecţia mediului.

Persoanele interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii cu privire la proiectul de Ordonanţă până la data de 21 ianuarie 2018.

Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic („Rabla Plus”), este destinat persoanelor fizice şi juridice în vederea achiziţionării de maşini noi electrice 100% şi hibrid.

În cadrul programului se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv: de 45.000 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.

Anul trecut, s-a derulat a doua ediţie a Programului „Rabla Plus”, destinat achiziţionării de maşini prietenoase cu mediul, iar bugetul alocat s-a ridicat la 45 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *