Acasă » Termo » Administratorul special al RADET, Răzvan Niţu, a demisionat

Administratorul special al RADET, Răzvan Niţu, a demisionat

energynomics

Răzvan Niţu, administratorul special al RADET, a anunţat marţi că îşi dă demisia de onoare, după ce doi muncitori şi-au pierdut viaţa în timp ce lucrau la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu.

“Mi-am dat demisia de onoare. Astăzi am completat demisia, care va merge către cei care m-au numit, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Absolut toate procedurile de manevră şi toată documentaţia necesară au fost conform procedurilor. (…) Uman, am obligaţia – dacă sunt un om cu caracter şi cu demnitate, aşa cum mă consider – să fac un pas înapoi, când doi colegi şi-au pierdut viaţa”, a declarat Răzvan Niţu pentru Agerpres.

Luni seară, doi angajaţi de la RADET au fost răniţi în timp ce lucrau în subteran la o conductă de termoficare, în zona Iuliu Maniu din Bucureşti, în apropiere de Complexul Leu.

Unul dintre ei a rămas prins în interior şi a fost găsit mort. Al doilea a ieşit singur şi a fost transportat la Spitalul Militar, unde a decedat marţi.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, procurorii au deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, pe 8 iunie 2017, încetarea contractului de mandat al lui Sorin Chiriţă, administrator special la RADET, şi desemnarea lui Răzvan Niţu în această funcţie.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *