Secretarul de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache a afirmat joi, la Constanța, că se negociază prelungirea cu șase luni a memorandumului cu partea chineză pentru construcția reactoarelor 3 și 4 la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă. El estimează că lucrările ar putea începe până în 2020. Robert Tudorache, aflat la Constanța pentru o vizită la sediul Oil Terminal, a spus că se negociază prelungirea memorandumului cu partea chineză pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 la Cernavodă.
“Suntem cu prelungirea memorandumului de înțelegere pe încă șase luni. Deja am rezolvat undeva în proporție de 80% elementele pe acordul investitorilor, unde mai aveam anumite neînțelegeri și anumite inadvertențe. Acum partea chineză a plecat în China că este anul nou chinezesc. Suntem în plin proces de negociere”, a afirmat Robert Tudorache, conform News.ro.
El a mai spus că își dorește ca în șase luni să fie închisă faza de negociere pe acest acord. “În urma acestor negocieri îmi doresc să finalizăm neapărat acordul investitorilor ca să trecem la următoarea fază. Dacă am reușit lucrul acesta deja proiectul s-a pus pe făgaș. (…) Vom face tot posibilul ca în următoarele șase luni să închidem faza de negociere pe acord. Este practic obligatoriu, nu cred că mai suportă amânare”, a explicat secretarul de stat.
Întrebat când ar putea începe lucrările pentru realizarea reactoarelor 3 și 4, Robert Tudorache a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla până în 2020.
În noiembrie 2015, Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation au semnat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, proiect estimat la 6,5 miliarde euro.
Proiectul reactoarelor 3 și 4 presupune construcția a două noi reactoare de tip CANDU 6 pe platforma centralei nucleare de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de 700 MW. Negocierile dintre statul român și compania China General Nuclear Power Corporation privind construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă aveau ca termen-limită data de 20 decembrie 2016, fiind reluate apoi la jumătatea anului trecut.