Acasă » Petrol și Gaze » China va lansa contracte futures pentru petrol la finalul lunii martie

China va lansa contracte futures pentru petrol la finalul lunii martie

12 februarie 2018
Furnizare
energynomics

China intenţionează să lanseze contractele de tip futures pentru tranzacţionarea petroluluila data de 26 martie, anunţă două surse apropiate guvernului de la Beijing, citate de Reuters.

Conform acestora, decizia va avea un impact major asupra preţurilor de pe cea mai mare piaţă de mărfuri dun lume.

Lansarea va marca sfârşitul unui an de încercări ale autorităţilor de la Beijing de a crea primul acord futures de referinţă, măsura urmând a asigura Chinei mai multă putere de decizie asupra preţurilor la petrol.

De asemenea, decizia va oferi Bursei Internaţionale de Energie de la Shanghai, operatoarul noului contract, o importantă cotă din sumele tranzacţionate în fiecare an în domeniul contractelor de tip futures. Conform estimărilor, anual, sumele tranzacţionate prin contractele de tip futures în domeniul petrolului ajung la câteva trilioane de dolari, conform Bursa.

Cele două surse menţionate de Reuters au refuzat să-şi dezvăluie identitatea, menţionând că nu sunt autorizate să discute cu mass-media.

Bursa de Futures şi Bursa Internaţională de Energie de la Shanghai au refuzat să comenteze informaţiile. Comisia Chineză de Reglementare a Titlurilor de Valoare a refuzat de asemenea să ofere informaţii cu privire la viitoarea decizie.

Asia a devenit cel mai mare consumator de petrol din lume, China sperând că propriul contract de tranzacţionare a petrolului brut va oferi o imagine mai clară asupra condiţiilor pieţei regionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *