Acasă » Electricitate » Președintele gigantului CEFC China Energy a fost cercetat pentru presupuse crime economice

Președintele gigantului CEFC China Energy a fost cercetat pentru presupuse crime economice

2 martie 2018
Electricitate
energynomics

Președintele CEFC China China Energy, firma privată care a acceptat să cumpere o participație de aproape 10 miliarde dolari în Rosneft, a fost investigat pentru presupuse crime economice, a declarat o sursă neidentificată citată de CNBC.

Aceasta a spus că Ye Jianming a fost ridicat pentru interogatoriu în acest an, fără să spună ce autorități au fost implicate și dacă investigația a continuat.

Firma chineză privată, concentrată pe energie și alte investiții în străinătate, a început ca trader de nișă, pentru a deveni un conglomerat de petrol și finanțe în creștere rapidă, cu active în întreaga lume și cu ambiția de a deveni unul dintre giganții energetici ai Chinei. Firma a convenit în septembrie să cumpere o participație de 14,16% la Rosneft pentru 9,1 miliarde de dolari.

CEFC China Energy nu a făcut comentarii cu privire la anchetă. Pe fondul știrii inițial publicate de revista Caixin, subsidiara listată a CEFC, Anhui International Holding, a scăzut la bursă cu până la 10%, maximul permis – cel mai scăzut nivel din septembrie 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *