Siemens va concedia 15.000 de angajaţi, 4% din personalul total, noul CEO Joe Kaeser suplimentând restructurările pentru a consolida poziţia grupului german în raport cu principalii concurenţi, General Electric şi ABB, transmite Bloomberg. Siemens are 370.000 de angajaţi la nivel global. Iniţial, Siemens intenţiona să renunţe la 8.000 de angajaţi, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.
Un miliard de euro, blocat pentru concedieri
Fostul CEO al Siemens, Peter Loescher, a fost demis după ce compania a anunţat, în luna iulie, că nu va atinge ţinta de profitabilitate pentru anul viitor, de 12% din vânzări, care presupune şi reducerea costurilor cu 6,3 miliarde euro.
Analiştii anticipează că Siemens va înregistra în acest an un provizion de 1 miliard de euro pentru a acoperi cele 15.000 de concedieri.
Siemens are 60 de divizii şi produce trenuri, turbine pe gaz, aparatură medicală, automatizări pentru fabrici şi alte utilaje şi echipamente industriale.
În Germania vor fi afectaţi 2.000 de angajaţi ai diviziei industriale a Siemens, 1.400 de salariaţi de la divizia de energie şi alţi 1.400 de la divizia de infrastructură. Alţi 200 de angajaţi din rândul personalului administrativ vor părăsi compania anul viitor.
Aproximativ jumătate dintre concedierile anunţate au fost deja implementate, restul fiind în curs de negociere cu sindicatele. Programul include şi pensionări anticipate.
Kaeser – redresare prin reducere de costuri
Kaeser a preluat postul de CEO în luna august, după ce a fost 7 ani director financiar executiv la Siemens. Prestaţia predecesorului său a fost pătată de o scădere cu 22% a acţiunilor în timpul unui mandat de 6 ani.
Fitch a retrogradat în luna august ratingul Siemens, agenţia acuzând declinul accelerat al marjelor de profit ale companiei în cel mai recent trimestru încheiat şi progresul insuficient al programului de restructurare. Fitch a apreciat atunci că numirea lui Kaeser reprezintă „o evoluţie pozitivă”.
În 2012, Siemens a avut o marjă de profit de 9.5% în 2012, în vreme ce ABB și General Electric au consemnat câștiguri de 10,3, respectiv 15%.
Siemens este prezentă în România de peste 100 de ani, unde se concentrează pe sectoarele de activitate Energie, Infrastructură & Orașe, Industrie și Sănătate. În cadrul companiei activează aproximativ două mii de angajați, responsabili pentru afaceri de peste 250 de milioane de euro anual.