Acasă » Electricitate » Piața de stocare a energiei din SUA marchează o nouă referință: 1080 MWh în 2017

Piața de stocare a energiei din SUA marchează o nouă referință: 1080 MWh în 2017

7 martie 2018
Electricitate
energynomics

Piața de stocare a energiei din S.U.A. nu se mai află în fază incipientă. Potrivit companiei GTM Research și a noului studiu US Energy Storage Monitor (ESA), aferent anului 2017, proiecte de circa 100 de megawați-oră de stocare a energiei au fost conectate la rețea în al patrulea trimestru al anului, marcând un total de 1.080 megawați- oră în poiecte instalate între 2013 și 2017. Potrivit GTM Research, poriectele aferente anului 2018 vor depăși 1.000 MWh.

„Va trebui să scoatem din vocabular formula ‘în scutece’ atunci când descriem piața de stocare a energiei din S.U.A.”, a declarat Ravi Manghani, directorul de stocare a energiei din cadrul GTM Research. „Costurile în scădere și politicile favorabile vor fi printre principalele motoare ale creșterii pieței, în 2018. Nu este greu să ne imaginăm că fiecare parc solar construit până la sfârșitul anului va include soluții de stocare”.

„Recenta hotărâre unanimă emisă de Comisia Federală de Reglementare în Energie (FERC) este de așteptat să pună bazele integrării tehnologiilor de stocare a energiei pe piețele angro ale SUA într-o manieră care să compenseze stocarea pentru întreaga gamă de servicii cu valoare adăugată pe care o oferă rețelei și utilizatorilor finali „, a declarat Kelly Speakes-Backman, CEO al ESA.

„Politicile și cadrele de reglementare care vor echilibra mediul de afaceri vor încuraja creșterea stocării pe parcursul anului 2018 și după, pe măsură ce industria urmărește un nivel de 35 GW până în 2025”, potrivit greentechmedia.com.

Piața de stocare a energiei din S.U.A. a crescut cu 27% în 2017, cu 431 megawați-oră dați în folosință pe parcursul anului.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *