Ministerul Energiei propune utilizarea parţială, din 25 aprilie până la 31 decembrie 2018, a depozitului Roşia din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pentru asigurarea stocurilor de lignit necesare iernii viitoare, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern postat pe site-ul instituţiei.
„Utilizarea depozitului Roşia din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari se va supune interesului strategic de asigurare a siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional, cu adoptarea tuturor măsurilor posibile de protecţie a mediului necesare pentru activarea şi utilizarea parţială a depozitului în perioada menţionată”, se arată în document, conform Agerpres.
Iniţiatorii proiectului arată că activitatea în depozitul Roşia, cu o capacitate de 75.000 de tone de lignit, a încetat la 1 ianuarie 2016, dată la care trebuia pus în funcţiune un nou depozit.
Nerealizarea noului depozit la termenul stabilit a fost cauzată, în principal, de dificultăţile în achiziţia suprafeţelor de teren pe care urma să fie amplasat noul depozit, precum şi identificarea unui nou amplasament. Lucrările pentru amenajarea noului depozit de cărbune Roşia urmează să fie finalizate în luna aprilie 2019.
„Nefuncţionarea depozitului actual de la Roşia cel puţin în perioada 25 aprilie 2018 – 31 decembrie 2018 conduce la nerealizarea stocurilor în cele trei termocentrale (Turceni, Işalniţa, Craiova II) de 510 mii tone lignit, punând în pericol realizarea programului de iarnă 2018 – 2019 (adică o nerealizare de circa 39%). Perioada premergătoare sezonului rece este folosită pentru realizarea stocurilor de siguranţă necesare trecerii vârfului de iarnă”, se mai arată în nota de fundamentare.
La momentul în care Guvernul va adopta prin hotărâre măsuri pentru Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului electroenergetic naţional în perioada 2018 – 2019, precum şi alte măsuri privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, urmează să se stabilească care va fi rolul şi funcţionarea depozitului actual pentru perioada de iarnă 2018 – 2019.