Prin răspunsul pe care Ministerul Finanțelor Publice l-a transmis către Greenpeace România, purtătorul de cuvânt Cristian Marin a plasat instituția în postura unui simplu executant al legislației existente, punând între paranteze capacitatea ministerului de a propune și de a genera acte legislative. Cu această rezervă, la care voi reveni spre final, mesajul MFP este lămuritor în mai multe privințe.
Iei bani pe curent, ești agent economic!
Potrivit Ministerului de Finanțe, decizia Curții Europene de Justiție în cauza C – 219/12 arată că valorificarea electricității produse de o instalație fotovoltaică aflată pe sau lângă o clădire cu destinația de locuință prin livrarea electricității în rețea în schimbul unor venituri cu caracter de continuitate se încadrează în noțiunea de “activitate economică”.
Ca urmare, trimiterea la Codul Fiscal are sens, cu toate implicațiile subsecvente: toate veniturile se impozitează, codul de identificare fiscală și declarația de venit anuală sunt obligatorii. Pentru acestea, trebuie să te înregistrezi în Registrul Comerțului ca persoană fizică autorizată (PFA) sau ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
Decizia Curții Europene de Justiție invocată de MFP mai scoate în evidență ceva. În România, lupta se dă pentru ca producția și vânzarea de electricitate produsă casnic să nu fie tratate ca activități economice. În speța respectivă, reclamantul – persoană fizică – dorea să-i fie recunoscută activitatea economică, pentru a putea deduce TVA-ul achitat la achiziția echipamentelor de producție fotovoltaică, cu argumentul că este plătitor de TVA pe livrările de electricitate în rețea. De subliniat că în Austria, aceste livrări sunt remunerate la valoarea prețului de piață, același preț cu care persoana fizică cumpără electricitatea din rețea pentru acoperirea nevoilor locuinței cu cantitățile care depășesc producția proprie.
Regularizarea financiară este total dezavantajoasă…
În România, prețul de vânzare în rețea a electricității produse de persoanele fizice ar urma să fie stabilit de către Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE), spune legea 220 din 2008. Propunerea apărută în spațiul public este ca acest preț să fie egal cu cel stabilit pentru consumul propriu tehnologic al distribuitorilor, adică 0,21 lei pentru 1 kWh. În plus, acesta s-ar compensa cu tariful de distribuție de 0,14 lei pe kWh, într-o regularizare financiară total dezavantajoasă economic, care face aproape imposibil ca micii producători de electricitate să își amortizeze investiția.
… iar regularizarea cantitativă nu este o opțiune
Greenpeace aduce în discuție formula regularizării cantitative, în urma căreia prosumer-ul să plătească numai diferența de cantitate de electricitate dintre volumele livrate în rețea și cele consumate pentru nevoile locuinței. Decizia Curții Europene de Justiție invocată de MFP pare să elimine această opțiune, întrucât stabilește că “activitatea care constă în livrarea de energie electrică […] este independentă de operațiunea prin care operatorul instalației fotovoltaice prelevă energie electrică din rețea pentru nevoile locuinței”, ambele fiind activități economice de sine stătătoare, supuse legislației fiscale în mod distinct și individual.
Unde este sprijinul pentru prosumer-i?
În aceste condiții, singurul sprijin de care beneficiază micii producători casnici de electricitate este cel prevăzut la articolul 14 din Legea 220 din 2008, care precizează că furnizorii impliciți sunt obligați să le achiziționeze energia electrică produsă, “în condițiile stabilite de ANRE” și respectând prevederile legale generale din România. Iar aceste prevederi sunt cele expuse mai sus! Ar mai exista certificatele verzi, dar și pentru obținerea acestor este nevoie ca persoana fizică să devină persoană fizică autorizată, adică persoană juridică!
Într-o intervenție din luna februarie, Viorel Alicuș, director în cadrul ANRE, s-a referit la apelul lansat de Autoritate către ministerul de Finanțe: „Am transmis scrisori la Finanțe și încercăm să insistăm, astfel încât această problemă să devină mai flexibilă și mai puțin birocratică, adică să eliminăm obligația de a fi PFA, ci pur și simplu persoană fizică. Deja avem o legislație pentru micii producători agricoli și așa cum s-a putut acolo credem că se poate și aici”, a declarat Alicuș.
Ar fi nevoie, deci, de o lege specială dedicată prosumer-ilor, care, într-o manieră similară cu prevederile introduse în 2014, prin legea 145 pentru micii producătorii agricoli, să permită aplicarea unei fiscalități specifice, pe baza unui carnet de producător.
Modelul micilor fermieri
Legea 145 definește activitatea economică în sectorul agricol (“activitatea desfășurată în propria fermă/gospodărie de un producător agricol persoană fizică, pentru obținerea unor produse agricole care depășesc necesarul de consum propriu și sunt destinate vânzării pe piață”) și statuează două documente principale: atestatul de producător și carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.
În baza unei asemenea legi ar putea fi impuse obligații fiscale specifice pentru persoanele fizice care realizează venituri din vânzarea producției de energie electrică, cu regim favorabil în ceea ce privește impozitul pe venit (zero pentru cantități mai mici decât un anumit plafon), eliminarea contribuției de asigurări sociale (CAS), a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) și a declarațiilor obligatorii legate de acestea, scutirea de TVA sub un anumit plafon (cantități sau valoare), inclusiv scutirea de raportări pe acest subiect. Toate aceste facilități se aplică pentru micii producători agricoli, iar din vara trecută, atestatele și carnetele de comercializare au valabilitate mai lungă, iar procedura de emitere a acestora a fost simplificată, astfel încât să se reducă efortul financiar și birocratic impus micilor fermieri.
Seamănă, dar nu răsare…
În ce măsură poate fi replicat modelul din micul comerț cu produse agricole în domeniul micii producții de electricitate? Greu de spus, în lipsa unor discuții aplicate pe această temă, în care reglementatorul, distribuitorii și furnizorii să analizeze diferențele specifice, între care impactul asupra rețelelor de distribuție, impactul potențial asupra rețelelor de transport, impactul asupra predictibilității cererii și deci asupra activității de furnizare. Putem anticipa că distribuitorii ar putea susține că ei ar trebui să fie recompensați pentru că asigură, obligați de lege, preluarea micii producții de electricitate. Tot astfel, Transelectrica ar putea invoca riscul sistemic pe care l-ar introduce producția nedispecerizabilă care ar putea crește considerabil, în câțiva ani, cu susținere fiscală și pe fondul ieftinirii tehnologiilor.
Blocajul care durează deja de ani buni ține și de faptul că mai fiecare instituție publică cu atribuții în susținerea dezvoltării micii producții casnice de electricitate a pasat responsabilitatea în altă parte. Este simptomatic cum răspunsul Ministerului de Finanțe care a prilejuit acest comentariu nu încearcă în niciun fel să propună o soluție sau să își asume o inițiativă, acceptând inert acuzațiile și criticile publice venite de la ANRE, de la ministrul Energie și de la puținii prosumer-i pierduți în interstițiile unei administrații gripate.
Este nevoie de o decizie politică, mai exact de acceptarea faptului că pierderile la bugetul de stat prin reducerea încasărilor din TVA, impozite și accize asociate consumului de electricitate (potențial) transferat în autoconsum nefiscalizat pot fi depășite de încasările din TVA și impozite aplicate activităților din amonte – comercializarea, instalarea și întreținerea de sisteme fotovoltaice, de exemplu. Aceasta ar putea conduce la adoptarea unui act normativ după modelul legii 145 din 2014 și ar crea cadrul ca Ministerul Finanțelor Publice să fie mai prietenos cu prosumer-ii. Tot astfel, este necesară o discuție mai aplicată asupra modelelor deja funcționale în alte state europene în care segmentul prosumer-ilor se dezvoltă în aceleași limite legislative pe care le invocă MFP.
Dar, mai ales, este nevoie de o bună și onestă modelare a impactului pe termen mediu și lung pe care mica producție casnică o poate avea asupra sistemului energetic național. Altminteri, riscăm să susținem prin facilități fiscale investiții mici, dar numeroase și distribuite în toată țara, care pot să conducă la evoluții necontrolate și greu de administrat la nivel național, așa cum am mai cunoscut în domeniul energiei regenerabile.
