Cu producția de gaze în plină desfășurare în cadrul mai multor perimetre din Egipt, țara este gata să devină un exportator-cheie regional și european, a declarat președintele și fondatorul firmei de investiții Qalaa Holdings. „În sectoarele petrolului și gazului, Egiptul rămâne un jucător foarte important”, a declarat Ahmed Heikal, luni, pentru CNBC.
Heikal a spus că există intenția ca gazul egiptean să fie utilizat pe piețele europene prin intermediul terminalelor din Idku și Damietta.
„Descoperirile de gaze și infrastructura, inclusiv terminalele de gaz natural lichefiat (GNL) din Idku și Damietta, arată că Egiptul este gata să-și îndeplinească rolul foarte important de centru (hub) energetic, în special pentru exporturile de gaze”, a spus el.
Egiptul dorește să atragă investiții străine în sectorul petrolului și gazului în valoare de 10 miliarde de dolari pentru perioada 2018-2019, potrivit Reuters, reprezentând o creștere cu 25% față de anul precedent. De asemenea, dorește să-și mărească producția de gaze naturale în perimetre noi, inclusiv în câmpul-gigant Zohr, care a fost descoperit în 2015 de grupul energetic italian Eni.
Descoperirea a fost o binefacere pentru economia egipteană, deoarece țara va fi în măsură să-și auto- satisfacă cererea internă, fără importuri. De fapt, Egiptul speră să sisteze importurile de petrol și gaze în întregime, până în 2019, potrivit Reuters.