Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom crește cu 58% investițiile din 2018 până la 5,5 miliarde de lei

OMV Petrom crește cu 58% investițiile din 2018 până la 5,5 miliarde de lei

27 aprilie 2018
Consumatori
energynomics

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat bugetul de investiții pentru 2018 al OMV Petrom S.A., de 5,55 miliarde lei, în creștere cu 58% față de investițiile din 2017 (3,52 miliarde lei). Principala destinație a investițiilor continuă să fie segmentul Upstream, pentru care s-au bugetat aproape 4,7 miliarde de lei (84% din buget), urmată de Downstream Oil, cu un buget de investiții pentru 2018, de 817 milioane de lei.

De asemenea, acționarii au aprobat propunerea Directoratului de a distribui dividende de 0,02 lei/acțiune pentru anul financiar 2017, în creștere cu 33% față de anul precedent. Valoarea totală brută a dividendelor de distribuit se ridică la peste 1,1 miliarde de lei, reprezentând 47% din profitul net al OMV Petrom S.A. pentru anul 2017.

În fine, acționarii au aprobat numirea doamnei Sevil Shhaideh în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom ca urmare a propunerii din partea acționarului statul român prin Ministerul Energiei, în locul lui Mihai Busuioc, care a renunțat la mandatul său în octombrie 2017. De asemenea, Hans Christopher Veit a fost numit membru al Consiliului de Supraveghere la propunerea acționarului majoritar OMV AG, în locul lui Johann Pleininger, care a renunțat la mandatul său în aprilie 2018. Mandatele celor doi sunt valabile până la data de 28 aprilie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *