Acasă » Electricitate » Elena Doina Dascălu este noul președinte al Consiliului de Administrație al Electrica

Elena Doina Dascălu este noul președinte al Consiliului de Administrație al Electrica

15 mai 2018
Electricitate
energynomics

Elena Doina Dascălu a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica SA, pentru un mandat de un an, în cadrul ședinței din data de 14 mai 2018, se arată într-un comunicat remis energynomics.ro. Consiliul de Administraţie al Electrica este, astfel, compus din şapte membri: Elena Doina Dascălu, Gicu Iorga, Ramona Ungur, Valentin Radu, Arielle De Rothschild, Bogdan Iliescu și Willem Schoeber.

În perioada 1980 – 1997, Doina Dascălu a ocupat diferite poziții în cadrul Ministerului Finanţelor Publice și în cadrul Curţii de Conturi a României, iar din 1997 și până în 2001 a fost director general – Direcţia Generală Legislaţie Impozite Indirecte şi secretar general adjunct – Departamentul Politica Impozitelor şi Administrarea Veniturilor, din Ministerul Finanţelor.

Din 2001 până în 2005, Doina Dascălu a îndeplinit succesiv funcţiile de expert parlamentar şi consilier parlamentar în cadrul Camerei Deputaţilor – Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare, iar în perioada 2005-2008 a fost Secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice – Departamentul Buget.

În octombrie 2008 a fost numită de Parlamentul României în funcţia de Consilier de Conturi și vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României pentru un mandat de 9 ani. În prezent ocupă funcția de Consilier de Stat în aparatul de lucru al Prim-Ministrului și este membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA din octombrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *