Ștefan Gadola, clujeanul care alături de alți doi parteneri deține compania EnergoBit, un business estimat să ajungă în 2018 la 70 milioane de euro specializat în soluții și echipamente pentru industria energetică, spune că o idee pentru atragerea mai ușoară a investitorilor ar fi, de exemplu, întocmirea unei hărți naționale cu toate informațiile necesare despre utilități. Într-un interviu publicat de www.zf.ro, omul de afaceri atrage atenția că lipsa de baze de date naționale actualizate este nepermisă în ziua de azi; dacă vrei să îți faci o fabrică, să știi exact unde o poți amplasa din punctul de vedere al accesului la gaze, energie sau apă.
România se confruntă de altfel cu o lipsă de date aproape cronică, existând neclarități pornind de la numărul locuitorilor, numărul angajaților și terminând cu statistici privind numărul persoanelor conectate la rețeaua de gaze din fiecare localitate, mai scrie www.zf.ro.
Ștefan Gadola a fondat EnergoBit la începutul anilor ’90, alături de cei doi parteneri ai săi Peter Pal și Ioan Socea.
Gadola spune că educația trebuie să devină o prioritate pentru Guvernul României, în condițiile în care România se confruntă cu o rată a abandonului școlar de aproape 20% și cu peste 40% din elevii de 15 ani încadrați în categoria analfabetismului funcțional.
„În acest moment, în România, sunt 250.000-300.000 de analfabeți. Este o populație cât Brașovul. Lupta împotriva abandonului școlar ar trebui să devină prioritară.“