Statele Unite au repetat avertismentul că ar putea sancţiona firmele occidentale care participă la proiectul conductei de gaze Nord Stream 2, prevăzut să conecteze Germania direct la resursele Rusiei, informează Reuters.
„Am spus clar că firmele care colaborează la proiectul sectorului de conducte pentru exportul energiei din Rusia se angajează într-o activitate care implică riscul de sancţiuni”, a declarat agenţiei Reuters un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington. „Credem că aceasta (conducta) ar submina securitatea energetică şi stabilitatea generală a Europei, furnizând Rusiei un alt instrument pentru constrângerea politică a ţărilor europene, în special a Ucrainei. Rusia înţelege că acest proiect dezbină Europa şi foloseşte acest lucru în avantajul său”, a arătat oficialul citat, potrivit Agerpres.
Nord Stream 2, cu o capacitate de transport de 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, a fost pe larg dicutată și controversată în UE, o serie de țări est-europene respingând cu vehemență proiectul energetic ruso-german. Acestea se tem de problemele lor energetice, deoarece sunt ocolite de gazoduct. Gazoductul se întinde pe 1.224 km, de la Vyborg din Rusia, pe marginea graniței finlandeze de la Marea Baltică, și până la Lubmin, în Germania, unde e punctul terminus al conductei, conform Hotnews.ro.
În 2016, mai multe state membre UE, inclusiv România, au ridicat obiecții față de gazoductul Nord Stream-2 „Proiectul Nord Stream-2 ridică anumite riscuri la adresa securității energetice în regiunea Europei Centrale și de Est. Acesta ar influența puternic evoluțiile de pe piața gazelor și tranzitul gazelor în regiune, mai ales ruta de tranzit via Ucraina”, se arată în scrisoarea datată 7 martie. Copia scrisorii consultată de Reuters este semnată de premierii Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Poloniei, Slovaciei, României și de presedintele Lituaniei.