Cele mai mari companii petroliere din lume pompează tot mai mult gaze naturale, fapt ce contribuie la creșterea profiturilor proprii, alimentând creșterea cererii de gaze la nivel mondial, într-un mod care poate atenua emisiile globale de gaze cu efect de seră.
Acest lucru marchează o schimbare pe parcursul ultimului deceniu pentru o industrie care s-a concentrat anterior în primul rând pe țiței, gazul fiind, în majoritatea cazurilor, preferat ulterior. Acum, creșterea producției de energie electrică pe bază de gaze, creșterea producției din câmpurile de șisturi ale SUA și industria gazului natural lichefiat (GNL), care face transportul de combustibil posibil, au contribuit la crearea unei producții fără precedent.
BP, Exxon Mobil, Royal Dutch Shell, Total și Chevron au crescut producția de gaze naturale cu 15% în ultimul deceniu, datorită tehnologiei mai bune și costurilor mai mici, potrivit datelor Wood Mackenzie.
Analiștii se așteaptă ca toate aceste companii să înregistreze creșteri de două cifre în trimestrul al doilea, potrivit Thomson Reuters IBES.
„GNL este marfa de creștere pentru aceste companii”, a declarat Brian Youngberg, analist al Edward Jones, care se așteaptă ca industria globală de GNL să crească cu cel puțin 4 procente anual în următorii cinci ani.
În cazul Total, gazul reprezintă 61% din producție, de la 47% cu 10 ani în urmă, potrivit WoodMac.
Analiștii estimează că Total va înregistra un salt al profitului de 44% în trimestrul al doilea la 3,56 miliarde de dolari, potrivit Thomson Reuters.
În condițiile în care producția de gaze a crescut, au avansat și rezervele de gaze naturale. Companiile energetice internaționale au înregistrat o majorare de 16% a rezervelor gazelor naturale, anul trecut, la 35,33 miliarde metri cubi, potrivit unui studiu EY.
„Sunt efectuate investiții și cheltuieli de capital pentru a crește nivelul rezervelor de gaze naturale, iar tendința este de creștere”, a declarat Herb Listen, analist în domeniul energiei al EY.
Exxon, la rândul său, consideră că utilizarea gazelor naturale va crește în cel mai rapid ritm față de alte tipuri de energie, până în 2040, ajungând la un sfert din cererea globală până în acel moment.
Exxon este de așteptat să înregistreze o creștere cu 62% a profitului trimestrial la 5,45 miliarde de dolari vineri. Chevron, care deține două instalații importante de GNL în Australia, este așteptat de către analiști să înregistreze un profit trimestrial de 4 miliarde de dolari vineri, ceea ce reprezintă mai bine de dublul proiecției anterioare.
Shell a plasat gazul natural în centrul strategiei sale pe termen lung, cu achiziția în valoare de 53 de miliarde de dolari a Grupului BG în 2016. Compania anglo-olandeză, care este deja cel mai mare trader de GNL, va înregistra o creștere de 68% a profitului trimestrial la 6.08 miliarde dolari, estimează analiștii.
BP trece prin cea mai rapidă perioadă de creștere din istoria sa, cu intenția de a stimula producția cu aproximativ 900.000 de barili echivalent petrol până în 2021. Compania a lansat opt proiecte în 2017 și urmează să lanseze încă șapte în acest an, dintre care majoritatea sunt legate de gaz.
Analiștii se așteaptă ca BP să înregistreze un salt cvadruplu al profitului trimestrial, până la 2,66 miliarde de dolari. Toate companiile citate vor prezenta profiturile proprii în următoarele două săptămâni.