Bogdan Tudorache
Guvernul va adopta prin Hotărâre proiectul de înființare a Fondului Suveran al României, conform declarațiilor consilierului premierului, Darius Vâlcov. Astfel, consilierul prim-ministrului susține că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar putea fi înfiinţat în aproximativ două săptămâni după ce va fi publicată motivarea deciziei Curţii Constituţionale de respingere a adoptării legii ordinare prin care se dorea inițial înființarea vehiculului de investiții. „Urmează să ne clarifice Curtea Constituţională. Cred că în două săptămâni din momentul în care apare (motivarea, n.r.), apare şi Fondul,” a declarat Vâlcov, în cadrul unei emisiuni tv de vineri.
Între timp, Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a susținut o conferință de presă luni în care a declarat că legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) este ilegală, neconstituţională, creează poziţie de monopol şi conţine prea multe derogări. “Nu ştim de la ce intenţii s-a pornit. Dar ne uităm la efecte. Efectele arată că o cantitate foarte mare de profit care implică zeci de societăţi comerciale de stat şi regii autonome poate fi folosită discreţionar, că se pot vinde acţiuni ale statului fără nici o regulă, cui vrea, când vrea, la ce preţ se vrea, că se pot cumpăra de pe piaţa de capital acţiuni nerespectând regulile jocului nici din România, nici din Uniunea Europeană. E clar că aceia care vor avea acest fond vor avea o putere excesivă, fără să fie protejate interesele statului, ale populaţiei. Câţiva inşi ar putea face ce vor cu o cantitate foarte mare de active şi pasive”, a spus Nicolescu, citat de Agerpres.
Conform prevederilor, aportul în numerar la capitalul social al FSDI, care este de 9 miliarde lei, aproximativ 2 miliarde de euro, trebuie vărsat potrivit Legii nr. 31/1990, în termen de maxim 12 luni de la înființare.
Printre derogările amintite de Ovidiu Nicolescu se află cele legate de repartizarea profitului, de vărsarea capitalului social, de la legislaţia privind privind piaţa de capital, dar şi derogări privind vânzarea acţiunilor companiilor de stat. De alfel, și alți membri ai mediului privat și-au exprimat opoziția cu privire la înființarea acestui Fond, în forma actuală, întrucât ar concentra strategiile de investiții ale companiilor de stat într-un singur bloc de decizie, controlat politic.
Apoi, există voci care susțin că fondul nu poate fi înființat prin hotărâre de guvern, întrucât ar fi considerat parte a bugetului de stat, iar cheltuielile s-ar cumula deficitului structural. ”FSDI nu se poate înființa tehnic prin hotărâre de guvern, din simplul, dar greul argument, că EUROSTAT ar încadra activitatea fondului în sectorul public și în consecință și cheltuielile fondului s-ar cumula la deficitul structural al României. Vă reamintesc că Recomandările Comisiei Europene adresate României în dată de 23 mai 2018 se referă specific la situația deficitului bugetar și a deficitului structural. Documentul european constată, încă o dată, că România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de maxim 1% din PIB”, este de părere fostul șef al Privatizărilor statului (OPSPI), Gabriel Dumitrașcu.
Deficitul structural este un indicator introdus de Comisia Europeană după criză economică, pentru că reflectă, mai fidel, starea de sănătate bugetară a unui stat. Este un indicator mai restrictiv decât deficitul bugetar, în sensul că ia în calcul ciclicitatea economiei. În esență, el include cheltuielile fixe ale bugetului, precum cele cu pensiile, salariile sau asistența socială și ponderează veniturile bugetare cu ciclul economic. Mai pe scurt spus, deficitul structural indică nivelul de deficit pe care îl are o economie aflată în creștere economică, dacă nivelul creșterii nu ar depăși potențialul, susține Dumitrașcu. ”În orice caz, e bine de știut că în urmă consultărilor avute de Ministerul Finanțelor cu CE, până la declararea neconstituționalității legii, FSDI nu fusese încadrat în afara sectorului public”, spune Dumitrașcu, în cadrul unei postări pe facebook.
Pe 19 iulie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o hotărâre de guvern, după ce Curtea Constituţională a anunţat că nu este posibilă înființarea prin intermediul unei legi ordinare. „După decizia Curţii Constituţionale, paşii următori sunt la nivel de guvern – emiterea unei ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei Hotărâri de guvern pentru a stabili înfiinţarea Fondului”, a spus Teodorovici.
Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a României a admis sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL, USR şi PMP la legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.