E-Distribuție Banat a finalizat proiectul de modernizare a stației de transformare Teba, după investiții de aproape 10 milioane de lei, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciului de distribuție de electricitate pentru circa 16.500 de clienți, conform unui comunicat al companiei.
Astfel, stația de transformare de înaltă/medie tensiune 110/20 kV va asigura servicii îmbunătățite consumatorilor casnici dar si celor industriali din zona centrală a Municipiului Arad, printre care se numără stația de epurare a apelor uzate, aeroportul Arad, Spitalul Județean, centrul de dirijare a zborurilor. În total, stația de transformare Teba deservește aproape 16,500 clienți de joasă tensiune (majoritatea casnici) și 16 consumatori mari, alimentați din rețeaua de medie tensiune.
Lucrările de modernizare au presupus înlocuirea aparatajului primar de înaltă tensiune şi a echipamentelor de circuite secundare aferente, cu aparatură de ultimă generaţie, asigurând astfel performanţe tehnice superioare, îmbunătățind fiabilitatea reţele şi optimizând activitatea de mentenanţă.
De asemenea, capacitatea stației de transformare a fost dublată, ajungând la 50 MVA, prin instalarea unui nou transformator de putere de 25 MVA, asigurând astfel posibilitatea conectării în condiții optime a unor noi consumatori din zona industrială din Arad.
Lucrările menţionate sunt parte a unui program mai amplu de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanță și îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul.
Ca urmare a modernizării rețelelor, cele trei companii E-Distribuție – care acoperă regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea – sunt în topul celor mai performanți operatori de distribuție de energie electrică din România în privința calității serviciilor în ultimii ani. Conform raportărilor ANRE pe 2017, indicele SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate in medie pe client) pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din țară, media națională înregistrată fiind de circa 284 minute. E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat sunt de asemenea în topul celor mai performanţi operatori de distribuţie din România, cu SAIDI de 185 minute, respectiv 259 de minute.