Acasă » Electricitate » E-Distribuție Muntenia: Site nou, aplicație IT internă și training cu angajații pentru eliminarea suspiciunilor Consiliului Concurenței

E-Distribuție Muntenia: Site nou, aplicație IT internă și training cu angajații pentru eliminarea suspiciunilor Consiliului Concurenței

5 octombrie 2018
Distribuţie
energynomics

Îngrijorările care au condus la investigația declanșată de Consiliul Concurenței la E-Distribuție Muntenia (EDM) pot fi rezolvate prin aplicarea de către companie unor măsuri care țin de transparență și prin îmbunătățirea condițiilor generale de racordare, rezultă dintr-un document lansat în dezbatere publică de autoritatea de concurență.

Consiliul Concurenței a investigat un posibil abuz de poziție dominantă din partea E-Distribuție Muntenia, companie care asigură serviciul de distribuție a energiei electrice în municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu. Una dintre suspiciuni se referă la tergiversarea lucrărilor de racordare (durata mare de racordare) și prezentarea unor soluții neeconomice, respectiv existența mai multor soluții de racordare cu prețuri diferite.

Viteza de răspuns

Investigația a constat “emiterea cu întârziere a ATR și a altor acte/avize din cadrul procedurii de racordare, precum și nerespectarea termenelor de răspuns în cadrul procesului de racordare, conduc, în unele cazuri, la creșterea duratei de racordare”. De asemenea, potrivit Consiliului, “au existat situații în care s-a intervenit în cadrul procedurii de racordare pentru emiterea mai rapidă a documentelor necesare racordării sau rezolvarea urgentă a dosarelor de racordare ale unor consumatori, fără a respecta ordinea de înregistrare a cererilor și fără o justificare obiectivă pentru tratamentul preferențial”.

Consiliul Concurenței a mai stabilit că “anumite întreprinderi prestatoare de servicii de proiectare și execuție de instalații de racordare sunt tratate diferențiat de angajații EDM, prin emiterea mai rapidă a documentelor necesare racordării sau rezolvarea urgentă a dosarelor de racordare pentru anumiți consumatori, fără a respecta ordinea de înregistrare a cererilor și fără o justificare obiectivă pentru tratamentul preferențial”. Totodată, Consiliul precizează că analiza documentelor “nu a relevat faptul că acest tratament diferențiat a fost făcut pentru a avantaja anumite firme prestatoare de servicii de proiectare sau lucrări de execuție în detrimentul altora, ci mai degrabă pentru a avantaja anumiți consumatori finali”.

Gradul de informare a consumatorilor

Consiliul Concurenței a constatat că modalitatea diferită de stabilire a soluțiilor de racordare și posibilitățile diferite de contestare a acestora “pot genera confuzie în rândul consumatorilor, care pot interpreta comportamentul distribuitorului ca fiind unul discreționar, respectiv pot interpreta comunicarea unei soluții de racordare ce poate fi acceptată sau nu de consumator ca fiind o impunere a unei soluții de racordare neavantajoase”. O explicație luată în considerare ține “de modalitatea de comunicare a consumatorilor cu operatorul de distribuție și de facilitarea accesului acestora la informațiile cuprinse în legislația privind racordarea la rețeaua electrică”, în condițiile în care legislația “poate fi, de cele mai multe ori, greu accesibilă și dificil de înțeles pentru majoritatea consumatorilor ce doresc să se racordeze la rețea”.

Angajamentele E-Distribuție Muntenia

Măsurile propuse de E-Distribuție Muntenia pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială, pot fi sintetizate astfel:

  • reproiectarea completă a paginii web a E-Distribuție Muntenia, pentru “creșterea gradului de informare și conștientizare a utilizatorilor în legătură cu procesul de racordare”
  • dezvoltarea unei aplicații informatice interne („aplicația Semafor”)
  • training cu angajații (prevederi legale, etică și aplicații IT)
  • întărirea cooperării cu autoritățile locale, pentru reducerea duratei medii de racordare și îmbunătățirea experienței utilizatorilor

Momentul plății

Investigația a mai stabilit că “efectuarea în mod aleatoriu a plăților către constructori poate genera o anumită afectare a concurenței pe piețele conexe distribuției de energie electrică”. Astfel, deși consumatorul care dorește să se racordeze la rețea plătește tariful de racordare imediat după semnarea contractului de racordare, EDM plătește constructorului contravaloarea lucrării de racordare executate conform contractului de execuție, în termen de până la 90 zile de la finalizarea lucrării, ceea ce poate genera o afectare a întreprinderilor prestatoare de servicii conexe.

În legătură cu această chestiune, potrivit E-Distribuție Muntenia, „Ordinul ANRE nr. 95 din 25.05.2018 pentru aprobarea clauzelor obligatorii din contractele pentru prestarea serviciilor în vederea realizării lucrărilor de racordare la rețelele electrice de interes public”, reglementează în mod specific astfel de termene de plată și nu mai este nevoie de alte măsuri specifice.

Consiliul Concurenței a pus în dezbatere publică angajamentele propuse de E-Distribuție Muntenia, pentru a elimina îngrijorările de natură concurențială, în contextul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă pe piața distribuției de energie electrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *