Acasă » Interes general » Mediu » La Suceava, trecerea de pe lemn pe gaz scumpește gigacaloria cu aproape 70%

La Suceava, trecerea de pe lemn pe gaz scumpește gigacaloria cu aproape 70%

19 octombrie 2018
Consumatori
energynomics

Consilierii locali ai municipiului Suceava au aprobat într-o ședință majorarea prețului de producere a gigacaloriei de la 116 la 196 de lei. Totuși, tariful pentru populație va rămâne la 240 de lei pe gigacalorie (căldură și apă caldă), diferența urmând să fie acoperită din subvențiile acordate de municipalitate.

Primarul Ion Lungu, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, a apreciat că majorarea este absolut necesară. El a explicat, citat de Monitorul de Suceava, că prin modificarea legislației care a scos lemnul de foc din categoria biomasei, sursa principală de producere a agentului termic în Suceava va fi gazul metan, pentru care furnizorul solicită plata în avans.

„Primăria va plăti maximum un milion de euro în plus la subvențiile pentru căldura furnizată populației. Nu există altă soluție, nu putem lăsa cetățenii municipiului Suceava în frig și fără apă caldă”, a spus Ion Lungu.

Costul total pentru gigacaloria livrată populației (incluzând transportul,  distribuția și TVA) va fi 448,05 lei. Pentru agenții economici, prețul va fi de 376,51 lei. Majorarea solicitată de producătorul de Bioenergy Suceava a fost aprobată de ANRE și va intra în vigoare de la 9 noiembrie, când expiră cei 5 ani în care firma se angajase să nu recurgă la creșteri de preț.

1 thoughts on “La Suceava, trecerea de pe lemn pe gaz scumpește gigacaloria cu aproape 70%”

  1. Dl.Primar Lungu poate da in judecata Min.Mediului si Padurilor pentru scoaterea lemnului de foc din categoria biomasei, intrucit asta contravene RED (noii Directive a regenerabilelor) care prevede cogenerare si eficienta >50%….deci, fortarea folosirii unui combustibil mai sump si maipoluant, da dreptul solicitarii de compensaii materiale Miniosterului Mediului !!!…orice avocat poate cistiga acest process !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *