Acasă » Petrol și Gaze » Ministrul israelian al energiei: Rusia acționează „mai lent decât mi-aș dori” asupra reducerilor de petrol

Ministrul israelian al energiei: Rusia acționează „mai lent decât mi-aș dori” asupra reducerilor de petrol

15 ianuarie 2019
Explorare și producție
energynomics

Ministrul Energiei din Arabia Saudită a declarat duminică că OPEC este sigură că țările partenere își vor respecta angajamentele de reducere a producției, pentru a echilibra piețele de petrol în 2019, în ciuda a ceea ce el a descris ca ”un ritm mai lent decât se anticipase” al unora din parteneri.

„Am făcut-o deja, am acționat suficient”, a declarat ministrul saudit, Khalid al-Falih, la CNBC, răspunzând unei întrebări privind echilibrarea pieței.

„Nu numai regatul, ci și alte țări – am primit rapoarte de la Emiratele Arabe Unite, am vorbit în mod repetat cu colegii mei din Irak – au luat deja măsuri”, a declarat el pentru CNBC.

Apoi, el a menționat acțiunea celui mai mare producător non-OPCEC care a colaborat cu cartelul cu privire la reduceri: „Rusia a început, mai lent decât mi-aș dori, dar au început- și sunt sigur că așa cum au făcut-o în 2017, ne va prinde din urmă și va contribui pozitiv la reechilibrarea pieței”.

Membrii OPEC, alături de alte câteva țări, au convenit în decembrie asupra reducerilor de producție în valoare de 1,2 milioane de barili pe zi pentru a salva o piață în cădere și pentru a sprijini propriile economii dependente de export. „OPEC plus” se referă la cooperarea grupului cu producătorii non-OPCEC precum Rusia și alte state, precum Mexic. Rusia a fost mai reticentă în a-și tăia producția, deoarece creșterea sa economică depinde în mare măsură de exporturile de țiței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *