Acasă » Termo » Termoenergetica va prelua activitatea RADET, iar Energetica Servicii se va ocupa de partea de investiţii

Termoenergetica va prelua activitatea RADET, iar Energetica Servicii se va ocupa de partea de investiţii

27 februarie 2019
Cogenerare
energynomics

Compania Municipală Termoenergetica va prelua activitatea RADET, iar Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti SA se va ocupa de partea de investiţii necesare sistemului de termoficare, a declarat administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, după adoptarea de către Consiliul General al Capitalei, în şedinţa de marţi, a mai multor proiecte care vizează sistemul de termoficare.

„Transferul se face sub orice formă (chiar dacă RADET intră în faliment, chiar dacă nu). Avantajul este că avem o trecere şi un transfer lin de ceea ce înseamnă personal. Este vorba de 3.000 de oameni care şi-au făcut treaba exemplar, din punctul meu de vedere, însă nu au avut parte de ceea ce le-a fost necesar pentru a face ceea ce ar fi trebuit să facă”, a spus Burghiu, citat de Agerpres.

Burghiu a precizat că proiectele de hotărâre adoptate reprezintă „un nou început” şi că prin acestea „s-au pus bazele unei construcţii sănătoase pentru viitorul termoenergetic” al Bucureştiului. El a menţionat că respingerea proiectelor de hotărâre nu ar fi echivalat cu încetarea funcţionării RADET din punct de vedere juridic, dar că din punct de vedere tehnic „ar fi însemnat finalul”. „Tot ceea ce însemna partea de reparaţii la RADET – atât de necesare – reparaţii care nu s-au mai făcut de şapte ani de zile şi pe care le avem programate a începe în primăvara acestui an, nu mai puteau fi executate, pentru că nu mai aveam materiale. Furnizorii ne-au refuzat ferm în a mai livra, tocmai pentru că exista această stare de incertitudine”, a spus el.

„Transferul se face sub orice formă (chiar dacă RADET intră în faliment, chiar dacă nu). Avantajul este că avem o trecere şi un transfer lin de ceea ce înseamnă personal. Este vorba de 3.000 de oameni care şi-au făcut treaba exemplar, din punctul meu de vedere, însă nu au avut parte de ceea ce le-a fost necesar pentru a face ceea ce ar fi trebuit să facă”, a spus el.

Burghiu a precizat că proiectele de hotărâre adoptate reprezintă „un nou început” şi că prin acestea „s-au pus bazele unei construcţii sănătoase pentru viitorul termoenergetic” al Bucureştiului. El a menţionat că respingerea proiectelor de hotărâre nu ar fi echivalat cu încetarea funcţionării RADET din punct de vedere juridic, dar că din punct de vedere tehnic „ar fi însemnat finalul”, conform economica.net.

„Tot ceea ce însemna partea de reparaţii la RADET – atât de necesare – reparaţii care nu s-au mai făcut de şapte ani de zile şi pe care le avem programate a începe în primăvara acestui an, nu mai puteau fi executate, pentru că nu mai aveam materiale. Furnizorii ne-au refuzat ferm în a mai livra, tocmai pentru că exista această stare de incertitudine”, a mai spus Burghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *