Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a confirmat faptul că joi va fi aprobată în Guvern o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 114/2018, termen anunțat anterior de ministrul Muncii.
„Joi, în şedinţa de Guvern, va fi un proiect de modificare a OUG 114. Pentru partea de energie, aseară am primit propuneri de modificare din partea ministerului Energiei”, a spus Teodorovici.
Ieri ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat că au loc în continuare discuții intense privind modificarea OUG 114/ 2018, iar varianta finală va fi prezentată în şedinţa de Guvern de joi.
„Se va intra joi cu o variantă în şedinţa de Guvern, dar trebuie să avem varianta corectă şi cea mai transparentă. (…) Varianta cea mai bună va fi cea agreată de toate părţile”, a spus Budăi, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că deocamdată nu există o variantă finală, ci doar câteva concluzii, iar discuţiile vor continua.