Acasă » Interes general » Bursa revine la nivelul de dinainte de OUG 114

Bursa revine la nivelul de dinainte de OUG 114

9 aprilie 2019
Interes general
energynomics

Capitalizarea companiilor listate pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) s-a majorat cu 3,6% săptămâna trecută, totalizând 164,68 miliarde de lei, fiind aproape de valoarea consemnată la începutul lunii decembrie a anului trecut (165 de miliarde de lei), înainte de anunțarea OUG 114/ 2018

Pe de altă parte, valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut în săptămână 1 – 5 aprilie 2019 cu aproape 23%, de la 160,77 milioane de lei la 124,57 milioane de lei, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Bursei de la București, conform Agerpres.

Acțiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacționate, schimburile pe aceste titluri fiind de 44,84 milioane de lei, urmate de BRD – Groupe Societe Generale (20,471 milioane de lei), OMV Petrom (11,13 milioane de lei), Fondul Proprietatea (10,30 milioane de lei) și Romgaz (8,98 milioane de lei).

Cele mai importante deprecieri au fost înregistrate de titlurile Oltchim, care au pierdut 19,06% din valoare, TMK-Artom (minus 7,697%), și Ropharma (minus 7,4%).

De la începutul acestui an, pe Bursa de la București au fost realizate 166.597 tranzacții în valoare totală de 2,99 miliarde de lei, media zilnică de tranzacționare fiind de 45,34 milioane de lei. În acest an, pe BVB sunt 85 de societăți emitente și 29 de intermediari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *