OMV Petrom a primit de la Garda Națională de Mediu o sancțiune pentru desfășurarea la punctul de lucru Secția Terminal Midia a activității de transport țiței și gaze prin conducte fără sa dețină autorizație de mediu reînnoită. Garda de mediu a cerut oprirea activității până la obținerea autorizației de mediu, însă măsura a fost contestată în instanță. Până la hotărârea definitivă a instanței, măsura este suspendată, conform Hotnews.ro.
OMV Petrom susține că o eventuală oprire a Stației Terminal Midia ar conduce la oprirea completă a producției din Marea Neagră, de circa 25.000 bep/zi în prezent.
OMV Petrom mai arată că a făcut demersuri pentru obținerea prelungirii autorizației de mediu. Autorizația de mediu ar fi urmat să fie reînnoită în decembrie 2018 si OMV Petrom a depus cerere din octombrie 2018 împreună cu documentele suport, în deplină conformitate cu termenul legal prevăzut în reglementările aplicabile, după cum susține companie. Însă, procesul de reînnoire a autorizației este unul complex și s-a prelungit mai mult decât s-ar fi așteptat reprezentanții companiei, din cauza unor solicitări suplimentare din partea autorității competente de mediu.