MOL România și Fundația pentru Parteneriat vor sprijini financiar implementarea a 51 de proiecte de mediu, în cadrul ediţiei a 14-a a programului „Spaţii verzi”. Suma alocată pentru finanţare a ajuns la aproape 700.000 de lei în cadrul acestei ediții.
Juriul programului a selectat 30 de proiecte care urmează să primească finanţare în cadrul componentei „Spații verzi urbane”. Activităţile incluse în această componentă – care includ reamenajarea spaţiului verde din cadrul unor şcoli, grădiniţe, centre de copii şi parcuri publice – se vor desfăşura în 14 judeţe. Aceste acțiuni presupun plantarea a peste 1.800 de arbori și arbuști și în jur de 5.600 flori pe o suprafață de 63.347 mp de spațiu urban. Spațiile astfel transformate vor deveni locuri ideale pentru desfășurarea unor activități de educație ecologică, scopul fiind ca elevii să înțeleagă importanța protejării mediului.
De asemenea, în cadrul acestei componente a programului vor fi finanțate programele organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității în două orașe din țară. Astfel, vor fi organizate în total 3 acțiuni care implică mersul pe bicicletă, cu scopul de a promova folosirea acestui mijloc de transport alternativ și alte 24 de activități legate de modul de viață sănătoasă.
În cadrul celei de-a doua componente a programului „Spaţii verzi”, „Arii Naturale Protejate”, alte 21 de proiecte vor primi finanţare din partea MOL România. Ca şi în ediţiile precedente ale programului, şi în acest an activităţile finanţate vor include organizarea unor tabere Junior Ranger, amenajarea de poteci tematice, organizarea de evenimente precum „Ziua Parcului Național/Natural”, „Ziua Biodiversităţii”, expoziţii și activități extrașcolare de educație ecologică. Proiectele din componenta „Arii Naturale Protejate” se vor derula în 13 judeţe din ţară.