Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut în martie, față de luna anterioară, cu 0,5 puncte până la valoarea de 34,9 puncte, însă față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 12,7 puncte, informează, marți, un comunicat al asociației profesioniștilor în investiții.
Potrivit sursei citate, această evoluție s-a datorat componentei de anticipații a Indicatorului. Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut față de luna anterioară cu 0,4 puncte, până la valoarea de 47,1 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 17,1 puncte).
Indicatorul anticipațiilor a crescut cu un punct, până la valoarea de 28,9 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 10,5 puncte).
În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, peste 84% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2020/aprilie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,03%, conform Agerpres.
În comunicat se menționează că sunt de remarcat anticipațiile de majorare a dobânzilor pentru scadențele pe termen mediu (5 ani), peste 80% dintre participanți anticipând aceasta evoluție, precum și anticipațiile de majorare a primei de risc a României, peste 88% dintre participanți anticipând aceasta evoluție.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA România în luna mai 2011.