Un senator american intenționează să introducă un nou proiect de lege care să simplifice reglementările și permisele necesare pentru dezvoltarea minelor pentru litiu, grafit și alte minerale ale lanțului de aprovizionare a vehiculelor electrice, parte a unui plan de stăvilire a dominanței Chinei în acest segment.
În timp ce Tesla Inc, Volkswagen AG și alți producători de automobile și producători de acumulatori electrici se extind în Statele Unite, aceștia se bazează pe importurile de minerale, în lipsa proiectelor noi dedicate extracției miniere și facilităților de procesare.
Senatorul american Lisa Murkowski, republicană din Alaska, președintele Comitetului pentru Energie și resurse naturale al Senatului, a declarat pentru Reuters că va introduce Legea privind securitatea mineralelor împreună cu senatorul Joe Manchin, un democrat din Virginia de Vest. „Provocarea noastră este să demonstrăm că este greșit să ne bazăm pe alții ca națiune atunci când vine vorba de dependența de minerale”, a spus Murkowski.
China deja domină lanțul de aprovizionare pentru vehicule electrice. Produce aproape două treimi din bateriile litiu-ion din lume – comparativ cu 5% pentru Statele Unite – și controlează majoritatea combinatelor de prelucrare a litiului din lume, potrivit datelor furnizate de Benchmark Minerals Intelligence, care urmărește prețurile pentru litiu și alte mărfuri.