Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica – 3 mari proiecte de investiție și surse de finanțare

Nuclearelectrica – 3 mari proiecte de investiție și surse de finanțare

10 mai 2019
Electricitate
energynomics

În prezent, SNN are în atenție trei proiecte majore de investiție, a precizat Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, în cadrul unei conferințe organizate de CNR-CME, la București: instalația de detritiere, retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă și proiectul unităților 3 și 4.

“Pentru primele două există spațiu fiscal suficient pentru a fi dezvoltate, bineînțeles, practicând o politică de gospodărire a veniturilor și a cheltuielilor”, a spus Cosmin Ghiță. În plus, „faptul că suntem o companie listată pe bursă ne permite să apelăm la mai multe soluții financiare, între care inclusiv emisiuni de obligațiuni, cuplate cu posibilitatea de sindicalizare a unui credit”. El a mai adăugat că piața este extrem de receptivă, iar la nivel global există mai multă lichiditate decât proiecte care ar putea să fie finanțate. “În momentul de față, dobânzile [sunt scăzute] și posibilitatea de contractare a unei finanțări accesibile este foarte mare. Sigur, vorbim despre proiecte de investiții pe termen foarte lung, iar condițiile de finanțare pentru acestea pot oscila inclusiv în funcție de dinamica pieței internaționale”.

Instalația de Detritiere CNE Cernavodă este un proiect care va permite extragerea tritiului care se formează în apa grea ca urmare a procesului de operare, în tehnologia CANDU. Detritierea apei grele din moderator și din circuitul primar va permite reducerea costurilor cu asigurarea radioprotecției personalului implicat în activitățile de retehnologizare a Unității 1, dar și îmbunătățirea condițiilor de acces, prin care “se va obține o reducere a duratei opririi cu circa 40-50 de zile, cu impact direct asupra economicității proiectului de retehnologizare”.

Potrivit strategiei de implementare a proiectului, avizată de acționarii Nuclearelectrica în 2018, mai sunt estimate profituri din vânzarea tritiului și a apei grele după detritiere.

Retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă este cel mai mare proiect de investiții derulat în exclusivitate de Nuclearelectrica. Cu un cost estimat la 1,5 miliarde de euro și lucrări efective programate pentru intervalul 2026-2028, retehnologizarea va conduce la extinderea duratei de viață a unității pentru încă un ciclu (25-30 de ani), la costuri situate in jurul a 40% din cele pe care le-ar presupune construirea unui obiectiv similar nou.

Proiectul unităților 3 și 4 este se referă la dezvoltarea de noi unități nucleare în cadrul CNE Cernavodă, prin înființarea unei companii de proiect formată din investitori locali și străini. Pe 8 mai 2019, Nuclearelectrica a semnat cu companiile chineze China General Nuclear Power Corporation și CGN Central and Eastern Europe Investment acordul pentru înființarea societății de proiect care va realiza proiectul.

“Faptul că se va realiza printr-o companie de proiect face ca acest proiect să se realizeze cu minimizarea impactului sau a îndatorării companiei”, a mai explicat Cosmin Ghiță, la conferința “Impactul modificărilor legislației naționale asupra sectorului energetic”, organizată de CNR-CME.

În luna martie, Ministerul Energiei a făcut public un studiu privind contractele pentru diferență (CfD) pentru finanțarea investițiilor în sectorul energetic, inclusiv pentru sectorul nuclear.

3 thoughts on “Nuclearelectrica – 3 mari proiecte de investiție și surse de finanțare”

  1. Pingback: Proiecte uriașe pentru CNE Cernavodă. Funcționarea Reactorului 1, prelungită cu 30 de ani - newsromania.info

  2. Calinescu Gheorghe

    Chiar daca se crede ca energia nucleara este deosebit derentabila,sursa de energie propusa de mine este nepoluanta si cu foarte mult mai rentabila.Viitorul o va folosi chiar daca dvs.acum nu-i dati nici o atentie.

  3. Am inteles ca ,,exista spatiu fiscal,,,cred ca va lipsesc banii din care sa finantati aceste investitii.Toate trei sunt investitii strategice care acum trebuiau sa fie puse in functiune.De cca 15 ani aceste investitii sunt cuprinse in planul de investitii si nerealizate din cauze stiute numai de ,,specialistii,, care conduc sistemul energetic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *