Acasă » Petrol și Gaze » Arabia Saudită declară că i-au fost atacate câteva nave petroliere pe coasta EAU

Arabia Saudită declară că i-au fost atacate câteva nave petroliere pe coasta EAU

14 mai 2019
Import-Export
energynomics

Două petroliere din Arabia Saudită au fost vizate duminică de „un atac de sabotaj” în largul coastei Fujairah, parte a Emiratelor Arabe Unite (EAU), a declarat ministrul de energie al Arabiei Saudite, Khalid al-Falih.

Atacul nu a provocat pierderi sau scurgeri de petrol, dar a cauzat daune semnificative structurilor celor două nave, a adăugat el, potrivit Reuters.

Duminică, ministerul de externe al EAU a declarat că patru nave comerciale au fost vizate de „operațiuni de sabotaj” în apropierea apelor teritoriale ale Emiratelor Arabe Unite, fără a cauza victime.

Iranul, angajat într-un război al declarațiilor cu Statele Unite privind sancțiunile și prezența militarilor americani în regiune, a negat că i-ar aparține acțiunea.

Ministerul de externe a numit incidentele „îngrijorătoare și îngrozitoare” și a cerut o investigație în acest sens. Un parlamentar senior iranian a declarat că „sabotori dintr-o țară terță” ar putea fi în spatele evenimentului, după ce au declarat duminică că incidentul a arătat că securitatea statelor din Golf este fragilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *